Rezultatele alegerilor locale arată că vom avea o toamnă mai agitată decît ne arătau sondajele. De cîteva luni, PDSR se instalase confortabil peste pragul de 40%, singura necunoscută pentru alegerile generale era viitorul aliat la guvernare. Scorul din Bucureşti, unde Sorin Oprescu a confirmat sondajele, a purtat imaginaţia pedeseriştilor pe aripile triumfului. Dar după ce s-a terminat numărătoarea pe ţară, adunînd toate voturile pentru primari, consilii judeţene şi locale, vedem că PDSR a obţinut numai 25-26 la sută, mult sub cele patruzeci de procente din sondaje. Deşi în presă au apărut hărţi roşii ale României, din perpectiva aşteptărilor sale, se poate vorbi despre un surprinzător semi-eşec al PDSR. O figură excelentă a făcut PD care, pe lîngă "locomotiva" Traian Băsescu, şi-a mobilizat maşinăria politică şi a dublat din nou scorul pe care îl avea în sondaje, la fel ca în 1996. O privire de ansamblu ne arată o fărîmiţare extremă a spectrului politic. Pe lîngă PDSR, se înşiră nu mai puţin de şase partide virtual parlamentare, aproximativ egale în marja de 6-10%, iar dacă UFD îşi menţine ritmul de creştere, este foarte posibil să treacă pragul de trei procente. În aceste condiţii, jocul alianţelor devine mult mai variat, s-ar putea să avem parte de surprize. Nu mai este atît de sigur că PDSR va ajunge la guvernare, aceste rezultate arată că ar avea nevoie de doi sau chiar trei aliaţi pentru o majoritate confortabilă în Parlament, ceea ce complică şi mai mult calculele. Fără a exagera, se poate vorbi despre o restructurare a actualului sistem de partide. Din 1992 pînă acum politica românească a cunoscut un multipartidism relativ stabil care, practic, se comporta ca un sistem binar, în care cei doi poli erau constituiţi de PDSR şi CDR, fiecare dintre ele atrăgînd partidele apropiate ca orientare. La rîndul său, electoratul judeca în termeni binari, orientînd