Discursul despre cultură pendulează, la români, între solemnitate şi lamentaţie. De zece ani încoace, atitudinile dominante în legătură cu acest subiect sînt clamarea demnă a valorilor pe care, iată, politicianismul nesăbuit al tranziţiei le distruge, şi plînsul retoric ("moare cultura"!) pe primul umăr ieşit în cale. Să privim, de pildă, spre spaţiul pe care îl rezervă culturii principalele noastre cotidiene - care, altminteri, găzduiesc adesea puncte de vedere ale unor intelectuali dezamăgiţi, pe bună dreptate, de slaba preocupare a guvernanţilor pentru soarta culturii. Unele cotidiene nu au deloc pagină culturală ori au cel mult cîteva rubrici pierdute în restul ziarului; altele pun pe aceeaşi pagină, sub o denumire de tipul "Cultură-spectacole", programul TV, o poză-două şi cîteva ştiri. Una peste alta, urmărind consecvent numitele pagini culturale din cotidiene nu-ţi poţi face o idee despre ce se întîmplă semnificativ în actualitatea culturală, pentru că le lipsesc gustul, spiritul critic, simţul selecţiei şi al ierarhiei. Suplimentul Litere, Arte & Idei făcut cîndva la Cotidianul de Dan C. Mihăilescu rămîne o amintire îndepărtată şi, probabil, singura experienţă culturală notabilă din presa cotidiană de după 1989. La începuturile sale, şi Curentul a încercat să ofere un supliment cultural, adunînd în paginile sale condeie prestigioase, dar povestea n-a durat mult. Aşa încît nu ne rămîne decît să ne lamentăm puţin şi să recurgem, conform obiceiului de tranziţie, la comparaţia cu "vîrsta de aur" (să ne amintim că în perioada interbelică ziarele aveau pagini culturale consistente, în care semnau constant marii scriitori şi critici ai momentului) ori la comparaţia cu "Occidentul" (unde cotidienele oferă săptămînal un Figaro littéraire, un Times Literary Supplement etc., şi cel puţin - cel puţin! - o pagină culturală pe zi). A-culturalitatea ziarelor româneşt