Vară e şi-i uşor să te tîngui. Americanii se văicăresc din cauza preţurilor la benzină de parcă benzina ar fi trecută în Carta Drepturilor Omului. Aşa cum se plîng drogomanii de cartelurile drogurilor. Atîta timp cît vom conduce nişte căpcăuni pe benzină şi vom vota împotriva transportului în comun, mogulii ţiţeiului vor cere cît le poate da piaţa. Desigur, europenii plătesc doi dolari pe galon, dar cîte ceva din banii ăia se duce la transportul public. Şi la asistenţa medicală gratuită. În ţara asta nu putem trăi fără maşini pentru că megacompaniile petroliere ne-au furat autobuzele şi, cînd ni se face rău în maşină, dăm drumul la gaze şi gata. Pe de altă parte, putem oricînd merge la doctor şi să trecem cheltuiala pe cardul de benzină. Cea mai tare chestie a Americii sînt cărţile de credit. Pe carduri, rata dobînzii este atît de mare că şi Iisus se răsuceşte în mormînt. În Evul Mediu, preşedinţii companiilor de cărţi de credit ar fi fost arşi pe rug, pentru cămătărie. Partea bună este că, spre deosebire de benzină, nu vezi, nu auzi şi nu simţi mîna hrăpăreaţă care-ţi scobeşte buzunarul. Poţi să aduni datorii peste datorii, pe care să le plăteşti în rate luna viitoare, pînă la ziua de apoi. Evident, s-ar prea putea ca progeniturile tale să te scoată din mormînt şi să te spînzure de-un pom cînd vor afla ce le-ai lăsat drept moştenire, dar cui ce-i pasă? Sîntem în America noului mileniu. Carpe diem, iar lumea - ducă-se pe pustii! În ultimul număr din The Realist este un poem frumos al lui David Zlasoff. Se numeşte "Bani şi Cărţi de credit" şi zice aşa: "să spunem că îţi cumperi ceva cu cartea de credit / pentru că nu ai bani. / şi cheltuieşti 300 de dolari. / aşa că rămîi dator băncii cu 300 de dolari. / dar dacă stai să te gîndeşti, aceştia sînt 300 de dolari pe care nimeni nu i-a avut. / tu nu ai avut niciodată banii ăştia. / nici banca nu i-a avut. / ei nu e