Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O strîngere de mînă

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 iunie 2000 ·

După reunificarea Vietnamului, devenit integral comunist, şi a Germaniei, devenită integral capitalistă, Coreea a rămas singura ţară despărţită în mod artificial de o graniţă mutilantă, produs al unei faze calde din timpul războiului rece. Armistiţiul din 1953, încheiat imediat după moartea lui Stalin, a îngheţat şi a prelungit frustrările tuturor părţilor implicate (alături de Coreea de Nord şi de cea de Sud, în mod direct China, SUA şi, indirect, aliaţii lor). Marile puteri au transformat războiul rece într-unul cald, s-au luptat, au înaintat, s-au retras, soldaţii au murit, populaţia civilă a suferit şi a murit, dar nici una dintre armatele implicate n-a putut să extindă spaţiul de dominaţie al ideologiei în numele căreia lupta. Primejdia reluării ostilităţilor a fost principala justificare a perpetuării dictaturilor de ambele părţi ale graniţei de sîrmă ghimpată de la paralela 38. În anii '90, Coreea de Sud a acceptat prima presiunea realităţii în sensul deschiderii spre democraţie. Ajuns la putere în momentul cel mai dramatic al crizei care a răvăşit economiile altfel prospere ale ţărilor din Sud-Estul Asiei, preşedintele Kim-Dae-jung a obţinut acordul sindicatelor pentru a-şi pune în practică politica antimonopolistă. Fost disident, condamnat de două ori la moarte, Kim din Sud însoţeşte schimbările economice de reforma vizibilă şi sensibilă a puterii. Criza economică a fost expresia limitelor politicii de "mînă forte": dictatura nu asigură eradicarea corupţiei, ci doar o îndelungată lipsă de transparenţă în practica abuzurilor. Între timp, viaţa şi intenţiile politice ale lui Kim din Nord au rămas marcate de mister. Ajuns la putere în 1994, fiul marelui dictator, autor al unei doctrine autarhice care a dus la completa închidere a ţării, nu s-a putut despărţi de umbra tatălui: apariţiile în public au fost sever drămuite şi dedicate memoriei marelui înain

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum o ora
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum o ora
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Un Ferrari de 440.000 de euro, distrus de un șofer într-un test de viteză, înainte de a fi cumpărat

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Germania a scăpat ca prin minune după ce a distrus un Ferrari SF90 Stradale de 1.000 de cai putere într-un accident pe autostrada 33, în apropiere de Bielefeld.

INS: Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna ianuarie, la 5,5%, faţă de decembrie 2024

News.ro acum 33 minute
Rata şomajului în luna ianuarie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,5%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna decembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna i

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

FOTO Patru persoane implicate într-un accident dintre un camion și un autoturism. Două au rămas încarcerate

Botosani News acum 25 minute
Patru persoane au fost implicate, marți, într-un accident rutier care s-a produs între un camion și un autoturism. Două persoane au rămas încarcerat după coliziunea dintre un camion și un autoturism, pe raza localității Căsoi, comuna Poiana Stampei,

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°