S-ar părea că "afacerea Costea", la fel ca şi "afacerea «firul roşu»" de altfel, nu ar fi provocat cine ştie ce pagube în sondaje figurilor politice şi partidelor vizate, în primul rînd lui Ion Iliescu şi PDSR, dar şi lui Teodor Meleşcanu şi ApR. Mai complexă, cu sfînta vorba a unui personaj din Dallas, cea dintîi "afacere" îl privea de altfel şi pe Emil Constantinescu, al doilea preşedinte al României de după comunism lăsîndu-se fermecat şi el de viziunile obscurului iluminat parizian; dar nici lui nu i-a cauzat evocarea în public a desfătărilor atîtor ceasuri de tainice conversaţii cu hibridul personagiu, bizar amestec de Ostap Bender şi Pavel Coruţ. Dacă vor fi fost au ba provocate, aranjate, înscenate numitele "afaceri", nu se poate şti; cert este însă că presupunerea unui oarece cutremur electoral a existat, pentru unii însoţită de teamă, pentru alţii, omeneşte! (e vorba, însă, de "omenia" politică), de speranţă, iar politicienii şi jurnaliştii care s-au întrebuinţat să-l anunţe, să-l combată, să-l prezică, să-l prevină au interpretat cu dăruire fie rolul pompierilor, fie rolul incendiatorilor, fie, cel mai adesea, şi unul şi altul, concomitent. Şi iată că nimic sau aproape nimic nu pare să se fi clintit în sondaje. Ca şi cum nici n-ar fi fost! Nici Costea, nici firul... etern şi fascinant, nu?! Cîmp liber pentru meditaţiuni şi cogitaţii despre cît de anapoda e firea românească , nu?! Nu. Cele două "afaceri" au fost, foarte probabil, resimţite mai mult ca dubioase reglări de conturi în interiorul unei lumi cu existenţă autonomă, lumea politică. Nu i-au convins, într-un fel sau în altul, decît pe cei care deja erau convinşi. Numărul celor care îl consideră pe Ion Iliescu o calamitate nu a crescut, după cum nu a crescut nici numărul celor care îl socotesc pe Teodor Meleşcanu un profitor abil sau al celor pentru care Emil Constantinescu este un actor părăsi