Stabilit în 1875 în România, cel ce avea să devină în critica, teoria literară şi socială Const. Dobrogeanu-Gherea a găsit aici (la Iaşi şi Bucureşti) un mediu acomodat cu ideile socialiste. Acestea erau, la începuturi, un amestec nediferenţiat de anarhism şi umanitarism, fără culoare distinctă. Ceea ce era caracteristic printre cei care se socoteau socialişti români era provenienţa lor din mediile universitare şi chiar liceale. Elementele muncitoreşti, mai ales meşteşugarii, au venit, cîţi au venit, după aceea. Gherea este acela care a adus în micul cerc al social-democratismului românesc clarificarea doctrinară necesară, renunţînd el însuşi la narodnicismul rusesc din care provenea şi adoptînd ideologia aşa cum o reprezenta pe atunci Karl Kautsky în Germania sau, mai puţin, Jules Guesde în Franţa. Mai toţi fruntaşii mişcării socialiste din acea vreme au acceptat punctul de vedere clarificator propus de Gherea, îmbrăţişîndu-l. De pe la 1878 se poate vorbi de începutul organizării centralizate al mişcării social-democrate. Pînă la crearea, în 1893, a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (cu un program elaborat, în bună măsură, de Gherea) funcţionau două centre socialiste importante, la Iaşi şi la Bucureşti, în amîndouă rolul principal, dacă nu chiar esenţial, îndeplinindu-l presa. La Iaşi trăiau soţii Ion şi Sofia Nădejde care întreţineau o atmosferă intelectuală favorabilă idealurilor social-democrate. Aşa a apărut, în iulie 1881, fireşte la Iaşi, revista Contemporanul care a ştiut, datorită lui Ion Nădejde şi a fratelui său Gheorghe, să cucerească simpatiile tineretului studios faţă de noile teorii ştiinţifice la modă. În jurul revistei s-au adunat, încă în faza ei preparatoare, Theodor Speranţia (viitorul folclorist, vărul fraţilor Nădejde), Const. Mille, elev în cursul superior al liceului, viitor romancier şi director, zeci de ani, al zi