Deformaţie profesională, pură curiozitate, tentaţia de a analiza cazuistici din prisma propriilor convingeri sau realizări, comunicarea cu ceilalţi într-un timp scurt, răspunzînd în masă la aceeaşi întrebare - asta am simţit atunci cînd ni s-a pus la toţi întrebarea: cum au fost cei 10 ani de după terminarea liceului... Am fost tentată să iau un creion şi să-mi notez răspunsurile celorlalţi - în procente -, explorînd astfel un teren pe care îl bănuiam lipsit de surprize... Întrebările au fost: 1. Sînteţi împliniţi social/familial? 2. Dar profesional? Specific că segmentul pe care s-a întreprins sondajul cuprindea în proporţii aproximativ egale bărbaţi şi femei de naţionalitate română, proveniţi din clasa de mijloc (cu mici excepţii) a unui oraş din sud-estul ţării. Proveneau din părinţi ingineri, profesori, muncitori (ne)calificaţi, contabili, doctori, uneori şomeri. Erau crescuţi pe asfaltul din faţa blocului şi de după blocuri, obişnuiţi cu program la apa caldă - o zi dimineaţa, a doua zi seara - momente cînd, cu părere de rău, se amînau discuţiile pseudofilosofice, acordîndu-se prioritate abluţiunii. Asta se şi urmărea - curăţenia fizică şi spălarea creierelor. Pe atunci mulţi trăiam din speranţele pe care ni le puneam în viitor, ielele care ne bîntuiau fiind carierele strălucite, întemeierea unei familii sau cîştigul la Loto. Nu uitam, însă, de sîmbăta teatrală sau de slujba religioasă duminicală, apoi de vizitele amicale, alternînd cu partide de cărţi, prăjituri calde şi glume din belşug. Asta era gaşca pe care o cunoşteai ca pe propriile degete ale mîinii, şi-ţi lăsa sentimentul că nimic nu se va schimba atîta timp cît vei fi cu ei. Prezenţa, după 10 ani, a fost în proporţie de 80%; ceilalţi erau plecaţi dintre noi - fie într-o lume pe care ne-o închipuim întotdeauna mai bună decît a noastră, fie într-o lume despre care avem certitudinea că este mai bun