Mult aş vrea să hotărăsc exact în ce constă lumea de azi şi să mă conving, în cunoştinţă de cauză, că adică dacă e bine (sau e prăpăstios) să fii postmodern sau, baremi, modern. Sau bine e să nu fi nici una, nici alta şi să te prezinţi mai degrabă ca un vrednic tradiţionalist sau, dacă nu aşa, atunci cu hotărîre să reneg toate acestea, altfel să privesc şi spre stînga cea pururea tînără să tropăi, postmodern să mă ilustrez, adeptul fragmentarismului celui alunecos să mă revelez public. La întrebarea tradiţionalistă a meşterului zidar Petrea din Maramureş (care tocmai munca la negru la subsemnatul execută, iară coregionalii săi îi spun P'ea): "Placu-ţi, dumitale, dom' prefesăr, la fitness", eu răspund: "Placu-mi, P'ea, întrucît postmodern mă simt, cu lumea în rînd voiesc să mă port şi multe să ştiu, la toate vajnic răspuns să am, de prea puţine să mă îndoiesc, dragă P'ea". Aşa mă spovedesc eu lui P'ea, şi tuturor celor care vor să creadă le spun că asta-i lumea în care trăim şi eu cu multă şi îndurerată şi complexată relaţie cu ea mă întreţin, cu ochiul trag la fetele cum goale se arată şi dansează, între două premii, la Bingote, la TV, şi nu aş putea zice că nu mă încearcă ispita. Asta nicidecum n-aş putea spune. Pe urmă, în chiar vremea în care mă holbez la fetişcanele golane, la Bingote cum dansează cu trupurile cele despuiate, îmi vin în minte vorbele lui Dumitraşcu vodă Cantemir, cum mă admonestează cu următoarele meşteşugite rostiri din gîlceava lumii cu înţelepciunea. Ascultaţi cum de frumos le spune: "Mai cu de-adins însă, aceasta în toată vremea şi peste tot ceasul din minte şi din chitiială să nu-ţi iasă, adecă: «Născutu-m-am, muri-voiu, muri-voiu şi iarăşi înviia-voiu, înviia-voiu şi la ştraşnica şi driapta dumnădzăiască giudecată a ieşi îmi iaste»". Cu coada ochiului trag la fetişcanele de la Bingote şi vinovăţia mă încearcă, mai ales că din Isaiia