Victor FELEA
Jurnalul unui poet lenes
(ianuarie 1955-martie 1993
Editie ingrijita de Lidia Felea, Editura Albatros, 2000, Bucuresti, 850 p., f.p.
Ramine o certitudine ca unul din putinele rasfaturi culturale din anii din urma il constituie publicarea de jurnale si memorii. De-o pilda, volumul de peste 800 de pagini al lui Victor Felea, Jurnalul unui poet lenes, ianuarie 1955 – martie 1993. O carte uimitoare mai ales pentru cei care l-au cunoscut pe autor, i-au vazut silueta fragila, au avut parte de delicata sa intelegere si discreta prezenta. Nu-ti vine sa crezi defel ca Victor Felea e autorul acestui tom impozant, Domniei sale i se potriveau, dupa fire, volumele subtiri ca frunza, fragile precum o vegetatie de primavara. Si iata ce mai surpriza avem, inca jumatate din cea posibila (peste 7000 de pagini dactilografiate, dupa cum este specificat de sotia scriitorului intr-un succint Cuvint inainte). Una peste alta, Jurnalul unui poet lenes incepe bine: „Pornesc la drum, in noul an, cu incredere“. (Atunci, in iarna lui 1955, porneam in viata pe care mi-au dat-o bunii mei parinti, cum sa nu fiu intr-un mod special curios sa citesc aceste note zilnice?!) Nu trece, insa, multa vreme si lucrurile incep sa scirtiie: „Viata oraseneasca m-a molesit si m-a subtiat, de nu mai sint bun de nimic. Putina asprime si chiar primejdie nu mi-ar strica si mi-ar face placere“. Ciudat ca viata citadina i-a priit, totusi, poetului pina intr-acolo incit nu putem desparti lirica sa de acest spatiu; cit despre asprime si primejdie, n-a prea avut parte, paginile jurnalului fiind zgircite cu acest sortiment de stari, mult mai mult dorite decit traite.
Primul an al jurnalului se incheie cu o promisiune: „Vreau sa privesc din nou mai atent viata pe care o duc. Ma voi intoarce deci la jurnal“. Scriitorul si omul si-au onorat promisiunea pina in
