Mariana Marin
Mutilarea artistului la tinerete
Editura Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 1999, 79 p., f.p.
Mariana Marin a cistigat anul acesta premiul ASPRO pentru poezie. Ceilalti nominalizati au fost Ioan es. Pop, Ioan Flora, Aurel Pantea si Ioan Moldovan. Asadar, printre cei care au concurat pentru obtinerea premiului de anul acesta, un poet nouazecist, identificat de Mircea Cartarescu drept biografist, un optzecist de traditie textualista, ultimii doi impreuna cu Mariana Marin fiind oarecum afini intru manierism si postmodernism de suprafata. Sau cel putin asa spun istoriile literare.
Volumul cu care Mariana Marin si-a invins concurentii are ceva melancolic chiar inainte de a-l deschide. Pe prima coperta, o fotografie care aminteste de tinara din ’83 din grupajul fotografic al volumului Cinci, pe ultima coperta, Mariana Marin cea de acum. Intre tinara orgolioasa, cu plete lungi si negre, si doamna rafinata si blonda se afla inchise poeme care amintesc deopotriva de Elegiile din tinerete, dar anunta si o poeta noua, o poeta a perfectului compus, a rememorarii.
S-a spus despre Mariana Marin ca este o poeta de tip expresionist, o poeta a marilor teme moderniste, oarecum in dizidenta fata de trendul biografist si jucaus al lunedistilor. Observatiile sint valabile si pentru acest volum; ce s-ar putea adauga ar fi o oarecare detasare in plus, o distanta fata de propria fiinta care duce nu la exacerbarea ironiei, ci la posibilitatea persoanei a treia. Poemul citit de Paul Daian la decernarea premiilor e semnificativ din acest punct de vedere si seamana izbitor in tonalitate si in patetismul bine decantat cu epitaful barbatului samiot al lui Kavafis: „Fusese obligata sa traiasca/la limita existentei/si asta ani buni!/in cumplita tinerete a visului/si a zidului gol./Parul molatic nu i s-a lasat/niciodata peste toate
