Ca în fiecare an, şi această ediţie a Tîrgului de Carte a fost mult mai mult decît un simplu eveniment al cărţii. Ea a constituit un spectacol complex în care s-au angajat expresiile cele mai diferite, forme simbolice multiple, semnale venite dinspre viaţa economică şi politică, eşantioane de comportament colectiv şi individual etc., unele asociate cărţii, altele complet independente ca desfăşurare şi ca mesaj. în ansamblul şi în esenţa lui, Tîrgul poate fi privit, şi prin faptul că implică, măcar în rezumat, întreaga geografie a ţării, ca un bilanţ subtil, ca un fel de termometru ascuns, după modelul camerei ascunse, al sănătăţii economice, culturale, morale, artistice şi simbolice a României ultimului an. De la nivelurile strict spectaculare şi pînă la semnalele profunde, care trebuie detectate cu instrumente mult mai subtile, el înregistrează destul de exact anumite forme de continuitate, performanţele, eşecurile şi utopiile societăţii româneşti din ultimul timp. Prima observaţie care se poate face, în legătură cu această ediţie, este aceea că ideea de Tîrg are acum o mai exactă reprezentare, atît în ceea ce-i priveşte pe organizatori, cît şi pe editori şi chiar pe vizitatori. Spaţiile au fost exploatate mult mai raţional, aerul a devenit respirabil, standurile, cu mici excepţii, chiar atunci cînd aparţin unor mari case de editură, s-au conformat funcţiei lor şi din punct de vedere arhitectural, abandonînd acea retorică gratuită, şi puţin arogantă, a semnificantului de tip medieval care transmite mai întîi mesaje care ţin de puterea economică şi abia în al doilea rînd acceptă să fie ceea ce sunt de fapt: amenajări funcţionale şi instrumente simple ale unei oferte culturale. Cartea însăşi, cu mici excepţii, n-a mai folosit abuziv argumentul cantităţii, fie în ceea ce priveşte numărul de exemplare, fie acela de titluri, ci unul mult mai coerent în care autorit