Profesorul Gh. Bulgăr s-a ocupat încă din anii '70 şi chiar de mai înainte, dacă e să ne referim la colaborarea sa la Dicţionarul limbii poetice eminesciene (1968), în special de aspectele filologice şi stilistice ale operei marelui poet, precum în volumele Momentul Eminescu în evoluţia limbii române (1971), De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene (1974), Eminescu - coordonate istorice şi stilistice ale operei (1980). Recent, el a publicat la Editura Saeculum, o nouă culegere Momentul Eminescu în cultura română, în care adună, alături de mai vechi articole, şi altele, scrise în ultimii ani.
Oricâte observaţii ar formula despre temeiurile folclorice, despre studiile consacrate poetului în străinătate şi despre traducerile în limba franceză, discutate comparativ şi analitic, dominanta rămâne tot cea lingvistico-stilistică, ce se constituie şi ca partea cea mai rezistentă a cărţii. Gh. Bulgăr pune în lumină mai întâi pasiunea lui Eminescu pentru "dulcea limbă a trecutului", pentru "frumoasa şi spornica limbă a cronicarilor". Poetul acordă o mare atenţie cuvintelor specifice romanităţii orientale, considerând necesară modernizarea traducerilor religioase, prea obediente textelor slavone. Opera lui, în întregime, relevă continuitatea fondului primordial latin, marea capacitate de asimilare a neologismelor romanice şi dezvoltarea fabuloasă a conotaţiilor. Prelund o idee a lui Sextil Puşcariu, Gh. Bulgăr mai observă că anumite poezii (Somnoroase păsărele, Mai am un singur dor) folosesc numai cuvinte de origine latină, acestea reprezentând peste 85 la sută din lexicul eminescian, cum o probează Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu. Poetul se dovedea aşa de profund cunoscător al subtilităţilor limbii române, încât era consultat de filologi reputaţi, ca de pildă Al. Lambrior, Moses Gaster, H. Tiktin.
Pe urmele lui Perpessicius, Gh. B
