Acum cinci pătrare de veac, la 1 martie 1875, a apărut, în Revista contimporană din Bucureşti, articolul Poesiele d-lui Eminescu, semnat G. Gellianu. Apreciat în 1872 de Titu Maiorescu pentru "farmecul limbajului", contestat în 1873 de Petre Grădişteanu pentru "greşale grosolane de gramatică, de prozodie", tînărul poet Eminescu este denigrat de acelaşi P. Grădişteanu, ascuns sub pseudonimul G. Gellianu sau Gr. Gellianu, în aceeaşi Revistă contimporană.

Vreme de peste un secol, criptonimul Gr. Gellianu a fost atribuit fie lui Anghel Demetriescu (ipoteză emisă de N. Iorga1), preluată de E. Lovinescu2) şi de G. Călinescu3), fie lui N. Pruncu (părerea lui Ovidiu Papadima4), împărtăşită de D. murăraşu5).

Un cercetător avizat al pseudonimelor, Mihail Straje, discută problema controversată a acestui criptonim într-un articol din 1967 şi, în Dicţionarul6) său din 1973. În dreptul lui Gellianu, Gr., Straje trimite la Anghel Demetriescu şi la Nicolae Pruncu, cărora, zice regretatul cercetător, li s-a "atribuit eronat ca pseudonim: Gr. Gellianu". Aşadar, Gr. Gellianu a existat ca persoană fizică independentă de cea a lui P. Grădişteanu. Alt cercetător bucureştean, Stancu Ilin, presupune, în prezentarea Revistei contimporane7), că redacţia l-a "încurajat pe un oarecare Gr. Gellianu să-l atace pe Eminescu". În sfârşit, cercetătoarea ieşană Gabriela Drăgoi îi alcătuieşte lui Gellianu o mică biografie (un articol) în Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, deşi autoarea are unele îndoieli: "Probabil că G. (Gr. Gellianu) este juristul de la Eforia spitalelor civile, care va scoate în 1887 volumul Călăuza inginerului şi avocatului în materie de hotărnicii "8).

După cum se ştie, în anul 1979 au apărut trei dicţionare de literatură română: Dicţionar cronologic, coordonat de I. C. Chiţimia şi Al. Dima, Dicţionar de literatură română. Scriito