•"Corectitudinea politica", de la moft la necesitate
O parte insemnata a opiniei publice - mai precis acele persoane "full" de buna-crestere vietuind in stransa intimitate cu o ampla "bibliografie" referitoare la manierele adecvate de abordare a semenilor nostri, din toate categoriile sociale, si in varii situatii sau imprejurari ce survin in cadrul a ceea ce numim, generic "viata sociala"- stramba, de regula, din nas, cand se invoca asa-numita "corectitudine politica". Promovata, pretind detractorii, de catre unii politicieni americani care s-ar dori "mai catolici decat Papa", "doctrina" cu privire la "political correct" si, implicit, numeroasele moduri de utilizare a acesteia, care cunoscusera, totusi, o glorie fulgeratoare prin anii '80-'90, sunt considerate, astazi - si nu doar in tara de bastina, ci mai peste tot in Occident - drept excesive, cand nu ridicole de-a binelea. Adevarul e ca exagerarile nu au fost nici rare, nici minore (si) in acest domeniu. E suficient sa ne gandim doar la acea campanie, intrutotul isterica, de rescriere a multor basme si povesti pentru copii si adolescenti, devenite de mult clasice, care a ridicat destule probleme, practic insurmontabile, scribii antrenati in respectiva operatiune fiind siliti, frecvent, sa-si recunoasca neputinta. Zadarnice au fost forajele laborioase executate asupra muntilor de dictionare; vane si, in tot cazul, soldate cu rezultate net derizorii, au fost si exhibitiile mintal-lingvistice la care s-au dedat unii dotati, pasamite, cu o doza supraumana de ambitie si tenacitate. Si asta intrucat, ca sa revenim pe teritoriul autohton, gasirea unor echivalente verbale (in conformitate, fireste, cu spiritul acelei "ticneli yankee" numite "political correct"), de pilda, pentru Harap-Alb - discriminarile rasiale sau cele privind culoarea pielii fiind absolut interzise! - sau reformularea celebrei "a fost o
