Temerile cele mai mari ale cetăţeanului tranziţiei, ce se văd din sondaje, ţin de criză: avalanşa preţurilor, un război în zonă, infracţionalitatea. Numai teama de boală, ce ocupă şi ea un loc fruntaş, ni-l mai arată ca pe o fiinţă normală, cu frică de Dumnezeu şi de moarte. Scăderea dramatică a actualei puteri în sondaje, anormal de mare mai ales în cazul CDR şi al preşedintelui Emil Constantinescu, este pusă de sociologi tot pe seama urmărilor unor crize resimţite acut de cetăţeni: criza dolarului pe vremea cabinetului Ciorbea, războiul mult prea apropiat din Kosovo, mineriada. Crizele sînt ceva normal pentru orice societate, dar parcă animalul hărţuit al tranziţiei nu găseşte nici un punct de sprijin şi îl caută cu disperare. Atunci cînd sentimentul haosului cuprinde o întreagă societate, se înalţă simboluri garante, se concentrează speranţe în locuri comune, individul social are nevoie de o frontieră între haos şi ordine. "Omul este un animal simbolic" şi acest lucru se vede cel mai bine în situaţii de criză. Atunci cînd minerii veneau spre Capitală, cînd metastaza haosului se apropia de centrul sistemului, în disperare de cauză, statul a apelat la o ultimă resursă simbolică: armata. Două tancuri la capătul unui pod care s-au văzut la televizor constituiau pentru societatea civilă care defila cu garoafe în mîini în Piaţa Revoluţiei ultima frontieră între noi şi haos. S-a aplicat atunci mitul ultimei frontiere, atît de uzitat în filmele americane cu poliţişti. Chiar dacă nu armata a rezolvat criza reală, cîmpul simbolic s-a reaşezat în funcţie de cele două tancuri. Marginea prăpastiei era dincolo de ele, dincolo de noi. De ce această lungă introducere? Pentru că în mod neaşteptat, zilele trecute am mai valorizat un simbol, am mai delimitat o frontieră a haosului. După ce a căzut Banca Internaţională a Religiilor, a urmat Fondul Naţional de Investiţii. De aj