Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Paşti şi ultimul strănut

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 iunie 2000 ·

Mă înşel, desigur, este prea neverosimil, dar am impresia că scrisoarea dlui Bogdan Stănoiu, publicată în Dilema nr. 380 (26 mai - 1 iunie) este fără precedent în publicistica română de după '89. Chiar nefiind o premieră, rămîne totuşi un eveniment. Din cel puţin trei motive. Să rezum însă, mai întîi, această scrisoare, intitulată, nu ştiu dacă de autorul ei sau de redacţia revistei, 30 aprilie 2000, orele 19,00. Ce s-a întîmplat la 30 aprilie 2000, orele 19,00?! Mai nimic, adică aproape totul: autorul scrisorii s-a uitat la Jurnalul de actualităţi al unuia dintre posturile de televiziune cu cea mai mare audienţă naţională. S-a uitat şi a constatat, acum îl citez pe dl Bogdan Stănoiu, că Jurnalul "a conţinut: 0% - ştiri politice şi economice internaţionale; 5% - ştiri politice şi economice interne; 75% - ştiri legate de Paşte; 10% - ştiri mondene; 10% - sport+meteo". Şi ce-i cu asta?! - se poate replica -, la 30 aprilie a fost Paştele ortodox, iar cea mai mare parte a populaţiei româneşti este de religie creştin ortodoxă. Da, dar dl Bogdan Stănoiu s-a uitat la jurnale televizate şi a ascultat buletine de ştiri la radio şi în ziua de 23 aprilie, cînd a fost Paştele catolic - s-a uitat la TV5 şi a ascultat RFI, două posturi franţuzeşti. Şi iată ce a constatat, tot aşa, contabiliceşte, în procente, dl Stănoiu: 1) la TV5 - "40% - ştiri politice şi economice internaţionale; 30% - ştiri politice şi economice interne; 20% - ştiri legate de Paşte; 10% - sport+meteo"; 2) la RFI - "50% - ştiri politice şi economice internaţionale; 30% - ştiri politice şi economice interne; 10% - ştiri legate de Paşte; 10% - ştiri sportive". Drept care dl Stănoiu, în mod evident nici adept al corectitudinii politice, nici iubitor de vorbă (= scriere) lungă, notează sec: "urmărind acest jurnal (românesc - nota mea, M.I.), am retrăit senzaţia de izolare faţă de lume pe care o aveam cînd

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum 2 ore
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum 2 ore
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 3 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Angel Tîlvar: Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropa de sută la sută / Am avut alocare de 2,28- 2,29 la sută din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a decarat, marţi seară, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută. ”Exec

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 3 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Tatăl lui Elon Musk spune că miliardarului i-ar plăcea să cumpere clubul Liverpool - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Errol Musk, tatăl lui Elon, a recunoscut că fiul său, care deţine, printre altele, reţeaua socială X, ar fi interesat să cumpere Liverpool, conform Times Radio. Într-un interviu pentru Times Radio, tatăl său Errol Musk a confirmat că multimiliardaru

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 8 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Ana Birchall candidează din nou la alegerile prezidențiale: „Prea mult timp ne-am mulțumit cu mai puțin decât merităm”

HotNews acum 3 ore
Ana Birchall a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că va candida și la scrutinul prezidențial din 2025. La cel de la finele anului trecut, a candidat din postura de independent și a obținut 42.853 de voturi, ceea ce reprezintă 0,46% din voturile

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

5°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

7°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

2°/10°
mie.

-0°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°