Îl ţineţi minte pe nenea Spirache, candidatul din Titanic Vals, marele erou al antifrazei, al persuasiunii pidosnice, al voturilor smulse împotriva propriei voinţe? Ei bine, aşa ceva e posibil numai la teatru: să cîştigi alegerile cu un discurs de tipul "nu mă votaţi"... Că pînă la urmă electorii ar fi apreciat la nenea Spirache modestia, onestitatea, nobleţea caracterului - asta justifică întorsătura comediei, dar nu şi verosimilitatea acţiunii. La drept vorbind, înaintea alegerilor de acum patru ani pentru Primăria bucureşteană puteau fi văzute, trainic lipite pe stîlpi, afişele - mai evident antifrastice - ale unui nene anonim, candidat al vreunui obscur partid-taxi, al cărui slogan, scris mare, la baza portretului A4, zicea chiar aşa: "Nu mă votaţi!"... Deasupra, poza visătoare a nenişorului, iar peste aceasta, scrise mai mărunt, condiţionalele care completau bizarul imperativ negativ: "Dacă vreţi dezordine în administraţie; dacă vreţi corupţie, incompetenţă, mizerie etc." (citat aproximativ). Logica se întregea odată parcurs întregul text: dacă vreţi toate aceste nenorociri pentru oraşul vostru, nu mă votaţi. Ingenios, nu? Într-o vreme în care sloganele electorale începeau toate cu "votaţi" şi "alegeţi", un îndemn pe contra avea de ce să te facă atent. Ăsta-i nebun? îţi venea să întrebi, ca-n Titanic Vals. Răspunsul venea la sfîrşit, după ce, mînat de curiozitate, prindeai întregul mesaj al noului Spirache: doar dacă îţi vrei răul, nu mă vota! Sensul implicit ar fi fost o negare a deja existentei negaţii: voteză-mă numai dacă-ţi vrei binele. Dar, vai! ingeniozitatea a fost încă o dată înfrîntă de tumultul Realpolitik-ului şi Spirachele nouăzecist n-a fost ales... Viaţa bate filmul şi în domeniul comunicării politice. Cine le zice oamenilor să nu-l voteze - nu va fi votat. Iar cine-l ia pe "nu" în braţe va rămîne cu "nu" în urne, va primi adică un non-răsp