Un alt duşman al statului de drept este minciuna. Arhitectura intimă a statului de drept se bazează pe încredere. Încrederea este, poate, instituţia fundamentală a unui stat de drept, este ceea ce dă coerenţă şi eficienţă statului de drept, este "temeiul" raporturilor dintre cetăţeni şi autoritate în contextul statului de drept. Din orice unghi privim realitatea statului de drept, vom găsi încredere. Economia statului de drept nu poate fi decît una de tip capitalist; capitalismul, în coordonatele sale cele mai concrete (creditul, contractul ş.a.m.d.), nu este de conceput în lipsa încrederii. Democraţia, adică spaţiul politic al statului de drept, presupune, la rîndul ei, încredere. Sistemul electoral bazat pe votul egal, liber şi universal - temeiul democraţiei - pleacă de la încrederea în capacitatea electoratului de a decide pentru sine. În fine, sistemul judiciar al statului de drept pare astfel construit încît să protejeze relaţia de încredere care se regăseşte pe toate palierele realităţii statului de drept. Astfel, orice acţiune care subminează încrederea este reprimată imediat şi drastic. De la fraudă fiscală la înşelăciune, de la mărturia mincinoasă la calomnie, tot ce umbreşte încrederea este imediat sancţionat. Efectul distructiv pe care minciuna, în toate formele ei de manifestare, îl are asupra statului de drept este teribil. Minciuna acţionează, pur şi simplu, ca factor stupefiant asupra mecanismelor dinamice şi eficiente din interiorul statului de drept. Oriunde în social se adăposteşte, minciuna este duşmanul neîmpăcat al spiritului statului de drept. Una dintre marile greşeli care se fac cînd se abordează problema verităţii este aceea de a considera unele minciuni mai "mici", mai inofensive, mai blînde decît altele. La o primă vedere, constatarea e corectă. Fără îndoială, una este să înşeli încrederea a milioane de oameni luîndu-le ultimele eco