Taică-meu şi unchiul meu... Încerc să vă prezint receptarea fenomenului PIAŢA UNIVERSITĂŢII de către cei apropiaţi mie şi colegilor de muncă. Fiind AMC-ist la o fabrică mare din Brăila am putut avea un mare număr de subiecţi. Erau receptate şi difuzate zvonurile binecunoscute pe care n-are rost să le amintesc. Cînd vedeau imagini, reacţia principală a bărbaţilor era înjurătura, urmată des de dorinţa ca cei din Piaţă să fie împuşcaţi. Tatăl meu ar fi fost unul din lunetiştii voluntari. Fratele mai mare al mamei (ţăran din inima Bărăganului) a fost oprit cu greu să nu plece la Bucureşti în noaptea de 14 iunie. Motivul: în 1954, fiind militar, a lucrat în mină. Pe vremea Pieţei, soră-mea învăţa la filologie, un văr la matematică şi o verişoară la mecanică fină. Prin noiembrie '90, soră-mea întîrzia să primească bursa. Tatăl meu revoltat, văzînd că fiica lui nu avea nici o soluţie de grăbire a bursei, îi recomandă hotărît oarecum indirect: "de ce nu ieşiţi, mă, în Piaţa Universităţii?". După 13-15, din cunoştinţele mele, manifestările de protest ale studenţimii au avut doar revendicări materiale. Probleme de morală, de cultură s-ar părea că nu sînt. Va schimba această generaţie ceva din România ce de-acum pare eternă? Ştefan MARDALE

Antimodelul ca model (...) Privit constructiv, termenul de model este cel mai adesea o asociere de sensuri situate în zona pozitivului, acceptabilului. Dar cine îşi propune o tratare exhaustivă a acestui construct nu poate neglija realitatea a ceea ce Camus numeşte "idolul de noroi", rod al unei inversări etice şi schelet pentru unii de construcţie a modelului sau poate a antimodelului, depinde de universul de discurs în care ne exprimăm. L-am întîlnit în viaţa de zi cu zi printre intelectualii trişti şi zbuciumaţi ai zilelor noastre, după ce l-am cunoscut în lumea cărţilor prin eroii lui Dostoievski, Sartre, Kafka sau Céline. Nu