Supranumit Chinochet, combinaţie dintre El Chino (la o asemenea distanţă de Extremul Orient orice japonez poate fi considerat chinez) şi Pinochet, fostul dictator chilian, preşedintele Republicii Peru, Fujimori este dependent de putere, aşa cum alţii sînt dependenţi de droguri sau de alcool. "Ce-aş face, dacă n-aş mai fi Preşedinte? Nu-mi dau seama cum aş putea trăi altfel. Mă fascinează exerciţiul puterii. Nu aş avea atîtea provocări de înfruntat. Şi mie îmi plac provocările. Simt cum pulsează adrenalina", mărturisea el între cele două tururi de scrutin. Dacă filozofii recomandă ca de putere să se apropie doar cei care nu o iubesc, realitatea demonstrează că obţin puterea doar cei care o vor cu tot dinadinsul. În aceeaşi serie a mărturisirilor, Fujimori povestea cum, încă din clasele primare, şi-a adăugat propriul nume pe lista preşedinţilor din manualul de istorie. Această ambiţie enormă a fost inertă pînă în 1989, cînd Fujimori, pe atunci preşedinte al asociaţiei rectorilor, dorind să-şi pună candidatura pentru un loc în parlament, face turul partidelor, de dreapta sau de stînga, pentru a fi înscris pe o listă, dar nimeni nu-l cunoaşte şi nu i se dă atenţie. Îşi întemeiază propriul partid, lipsit de program sau de viziune şi, cu lozinca "Muncă, cinste, tehnologie", în 1990, cîştigă sprijinul maselor pentru un prim mandat. S-a prezentat drept candidat al săracilor, al analfabeţilor, al indienilor şi metişilor şi întrucît în Peru preşedintele este responsabil pentru gestiunea a 40% din bugetul statului el a şi folosit aceste resurse pentru proiecte care au atenuat mizeria, cu preţul creşterii datoriei externe, a şomajului şi a economiei informale. Cu ajutorul unei justiţii expeditive şi a unor metode mai mult decît discutabile a izbutit să anihileze acţiunea uneia dintre cele mai sîngeroase organizaţii de gherilă, "Calea luminoasă", şi l-a arestat pe liderul