Orlando NASTASE

Muza frigida

Editura Paralela 45, Colectia „Debut“, 2000, 48 p., f.p.

Orlando Nastase face parte din cenaclul SIND al Casei Sindicatelor din Pitesti. Precizarea este importanta – faptul ca un poet este produsul unui cenaclu conteaza foarte mult, din punctul meu de vedere. In cazul acestui debutant, poemele au o componenta performance vitala care poate fi depistata textual. Exista o directete a mesajului, o mobilitate de tip cenaclier care se vrea socanta fara sa renunte la o reteta care, probabil, l-a consacrat.

In ce consta aceasta reteta? Intr-o ritmare si o „rimare“ a poemului, toate cu vadite intentii ironice. Formula seamana mult cu aceea propusa cu citiva ani in urma (intr-un alt cenaclu) de Sorin Ghergut. Insa forta mesajului acestuia din urma era incomparabil mai mare – el nu folosea ironia ca pe un pretext poetic, asa cum face Orlando Nastase. Versuri precum „dupa o explicatie amanuntita/la o afirmatie deocheata/te vei simti insufletita/si din ce in ce mai desteapta“ sau „Tu zimbeai intr-o /franceza perfecta ceva intraductibil/dar ingrozitor de frumos/pe marginea cazii in deriva/se asezase tacut un albatros“ nu constituie trasatura principala a volumului. Albatrosul baudelairian de pe marginea cazii sta alaturi de o patetica si gratuita muza frigida (la fel de baudelairiana) care ameninta cu esecul fiecare poem: „ma iarta muza fara nici un motiv/iar somnul ma primeste pentru ultima oara“.

Orlando Nastase doreste sa obtina un efect facil din alaturarea ironie/patetism boem. O miscare de debutant si de cenaclist in acelasi timp. Probabil ca citite, poemele capata o calitate care le lipseste in scris. Insa dimensiunea „perlocutionara“ nu intereseaza aici. Cit despre partea reusita a volumului, versurile reprezentative sint: „Cum Stela repetat straluce/pe bolta rece prezumtiva/asa simtirea