Timpi. Timpi. De la durata exterioara la cea interioara. Existenta este intilnirea dintre timpul realitatii si timpul subiectivat, personal. De multe ori – pentru cei sensibili – primul il agreseaza pe al doilea. Atunci, te retragi in tine, iti construiesti o lume protectoare, conforma ritmurilor tale. Totusi, nu vrei sa ramii izolat, vrei sa fii viu, sa fii in lume. Trebuie sa comunici, sa te intersectezi cu alti timpi subiectivi; cel putin, o doresti, lansezi semnale. Ceea ce, poate, ajuta structurarea unei coerente interioare prin care sa formulezi o replica fortifianta la dezordinea de afara.

Arta Lilei Passima este profund autoreferentiala (deocamdata). Lucrurile stateau asa inca de la personala din 1977, De vorba cu iarba verde-verde, o instalatie „totala“ (termenul lui Kabakov), la galeria Caminul Artei (parter).

Dupa trei ani, tinara artista continua sa-si puna creatia in slujba autodescoperirii, autodefinirii. Acum, insa, nu mai asistam la un simplu discurs autobiografic. Autoarea ne pune la dispozitie repere care ii amprenteaza senzatiile, sentimentele si gindurile, conexiunile familiale, ambianta intima, dar ne si invita ca, intrind in aceasta lume, sa raspundem printr-un comportament firesc, sa dialogam cu ea, sa-i adaugam contributiile personale care sa o transforme intr-un loc al comunicarii (ceea ce nu ii dizolva particularitatile). Astfel, prin extrapolare, universul Lilei Passima devine unul generic personal (sic!) in care ar putea sa se regaseasca multe altele, pentru a se implini miza umanizarii realului.

Pentru conformitate: Lila Passima – Ist Bazar, galeria Eforie, 9–29 mai crt. Este vorba de o work in progress, etapele sale fiind determinate de o succesiune de timpi, concret/ metaforic botezati de autoare functie de reperele obiectuale, actiuni, stari anticipate, ceea ce nu a anihilat hazardul intimplarilor, interactivit