Raymond Aron
Spectatorul angajat
Traducere din limba franceza de Miruna Tataru-Cazaban, Editura Nemira, Colectia „Politica“, 1999, 140 p., f.p.
Putini ginditori de anvergura lui Raymond Aron (1905-1983) au avut o soarta postuma atit de contradictorie: revendicat ca maestru spiritual aproape in egala masura de catre liberali si de conservatori, atacat cu furie – inca din timpul vietii – atit dinspre stinga de mai toate nuantele, cit si dinspre dreapta gaullista, figura tutelara a unui Centre de Recherches Sociales (aflat sub directia lui Pierre Rosanvallon) care ii poarta numele, bucurindu-se de o notorietate crescinda in Europa, ignorat insa in mediile americane, ultimul mare liberal francez al secolului al XX-lea pare sa incomodeze – si sa intimideze! – pe toata lumea.
Descendent al unei vechi familii evreiesti din Lorena (unul dintre stramosii sai l-a ingrijit pe Ludovic al XIV-lea), Raymond Aron a avut o exemplara biografie intelectuala; a absolvit, la liceul Henri IV, celebra khagne, clasa pregatitoare pentru viitorii studenti ai Scolii Normale Superioare. I-a avut profesori, in acesti ani de tinerete, mai intii pe Alain (al carui pacifism il va repudia ulterior, sub impresia adinca lasata de deceniile de conflicte militare si ideologice la care a asistat), apoi, ca „normalian“, pe Léon Brunschvicg, cu care va studia filozofia. La inceputul anilor ’30 petrece la Köln un stagiu, traditional in disciplina sa, de trei semestre, dupa care se instaleaza la Berlin pentru a ramine acolo, timp de doi ani, la Institutul Francez, post in care ii va urma fostul sau coleg Sartre.
Dupa intoarcerea acasa, e inrolat, o data cu izbucnirea razboiului, in armata franceza, in serviciul meteorologic; paraseste Franta in 1940, urmindu-l pe colonelul de Gaulle in Anglia, unde va conduce oficiosul fortelor franceze libere, La France li
