Dupa ce in 1989 a mai suferit o condamnare la 7 ani de puscarie, Neculai Bata (36 de ani, din Podu Iloaiei) s-a gandit sa recidiveze, alegandu-si drept victima, de aceasta data, propria mama. Bata locuia impreuna cu mama sa, Anita, si era un mare consumator de bauturi alcoolice. Aceasta a facut ca, in loc sa-i fie batranei care este bolnava si netransportabila, un ajutor, i-a fost mai mult o povara. Cele care veneau in fiecare zi sa-si ajute mama bolnava erau surorile sale, Maria Manole si Ecaterina Alexandru. Pe 21 mai, Neculai a baut pana n-a mai putut. In jurul orei 22, cand cele doua surori au venit pentru a doua sau a treia oara s-o spele pe mama lor, au avut neplacuta surpriza sa gaseasca poarta incuiata si toate luminile stinse. Din casa se auzeau gemetele mamei lor. Maria a sarit repede gardul, sa-i dea ajutor. A deschis apoi poarta si usa de la casa si a intrat impreuna cu sora sa. Cand au aprins lumina de la dormitor, unde se afla batrana, au dat de o scena de cosmar: neputincioasa, mama lor incerca sa strige dupa ajutor, fara sa reuseasca altceva decat sa geama sub greutatea propriului fecior, care o viola. Au chemat repede ajutoare si l-au inlaturat pe nemernic, dupa care au sesizat organele de Politie. Expertiza medico-legala efectuata batranei a evidentiat fara putinta de tagada nelegiuirea la care aceasta a fost supusa fara voia ei. In plus, pentru a fi redusa la tacere, batrana a primit si cateva lovituri care i-au cauzat leziuni a caror vindecare a necesitat doua-trei zile de ingrijiri medicale. Pe 23 mai, fiul ei a fost arestat si procurorii ieseni l-au trimis in judecata sub acuzatia de viol si incest.
Sorin CHIRIAC
Dupa ce in 1989 a mai suferit o condamnare la 7 ani de puscarie, Neculai Bata (36 de ani, din Podu Iloaiei) s-a gandit sa recidiveze, alegandu-si drept victima, de aceasta data, propria mama. Bata locuia impreuna cu m