Dupa zece ani.... Acum zece ani, pe o pancarta din Piata Universitatii era scris un citat din Nicolae Iorga: "Cine uita, nu merita". Privirile care se indreptau catre balconul Universitatii se abateau si asupra literelor care fluturau peste piata. Era neclar atunci ce trebuie sa nu uiti si ce meriti...
Dupa zece ani...
Acum zece ani, pe o pancarta din Piata Universitatii era scris un citat din Nicolae Iorga: "Cine uita, nu merita". Privirile care se indreptau catre balconul Universitatii se abateau si asupra literelor care fluturau peste piata. Era neclar atunci ce trebuie sa nu uiti si ce meriti in cazul uitarii. Pentru multi neclaritatea persista si azi.
Evenimentele din iunie 1990 sunt rememorate in cercuri inchise. Se organizeaza manifestari care nu strang mai mult de o suta de oameni. Se cunosc intre ei, isi strang mainile, se intreaba de cunoscuti, evoca disparutii, incurca mineriadele, se corecteaza cu un vadit sentiment de jena. Faptele sunt cu nimic mai clare, mai inteligibile ca atunci. Micul razboi civil din centrul Capitalei a ramas o afacere publica, anchetele treneaza.
Pentru multi, mesajul Pietei Universitatii, scris atunci pe ziduri, pe pancarte, in ziare sau in carti, a ramas incifrat si starneste adversitate. Actorii care au declansat mecanismele dezastrului continua sa sustina ca au procedat corect, iar spectatorii, in functie de optiunile politice, le dau sau nu dreptate. Unii s-au inscris in partide pentru a-si demonstra atasamentul pentru o interpretare sau alta a faptelor. S-ar spune ca nu e nimic de uitat, pentru ca nu e nimic de rememorat. Altii pretind ca ar fi mai bine daca am da totul uitarii. Istoria nu se scrie cu "daca". Pentru multi, memoria este o capcana din care cu greu pot iesi. Uneori, memoria le este fatala. In zece ani, viata i-a invatat ca doar daca uita, merita!
Scena politica este o buna
