O capcana pentru analistii papa-burse din presa dimboviteana a fost sa admire „profesionalismul“ si „caracterul occidental“ al campaniei candidatului Chirita; sau poate doar un truc justificativ, pentru a putea din nou deplinge imaturitatea poporului roman, care iar n-a inteles mesajul etc. Nimic mai amagitor ca atari observatii, decit poate campania propriu-zisa. E ca si cum ai zice ca American-Cola de la Rieni e bautura americana: nici un copil cu cheia de git n-ar crede-o! Campania lui Calin Catalin Chirita a fost cel mult o maimutareala a stilului occidental de comunicare politica, un fel de fandoseala costisitoare indreptata in gol, asa, in bataia… Vintului!
Panouri cu scris mult, mult (in ciuda pretentiei candidatului ca n-ar avea timp de discursuri), ilizibile din masina, ilizibile de pe trotuar cind erau cocotate pe blocuri prea inalte, ilizibile pur si simplu ca noima, pentru trecatorul care n-are timp si poate nici chef sa desluseasca frazarea butucanoasa si enigmatica, colcaind de negatii si circumstantiale logice.
Variante de poze multe, multe (desi pasamite candidatul n-ar avea timp nici de pozat), majoritatea ciuntite, cu personajul fotografiat iesind din cadrul conventional al panoului, precum Gyuri Pascu acum doi-trei ani, atunci cind facea loc pachetului cu cartela protapit in mijloc; doar ca in locul lasat gol de Chirita cel scalpat si sfirtecat nu se vedea nici macar umbra unui pachet; nimic, decit vorbaraia aceea puchineata, de citit cu binoclul. Si apoi, le-o fi atit de cunoscut bucurestenilor domnul Chirita, atit de familiar, incit sa-ti permiti sa-l arati pe bucatele, acum o frunte, acum o ceafa, acum juma’ de umar, cu certitudinea ca privitorii vor sti sa recompuna restul din memorie: cum ar fi sa arati din Iliescu doar zimbetul; din Constantinescu – ciocul; din Roman, din Melescanu etc. – respectivele parti ale fizionomie
