Un amic aflat la virsta nostalgiilor povesteste cum, la vremea studentiei, a avut parte si de experienta urmatoare: cu alti doi colegi, locuia intr-un apartament, fiecare din cei trei fiind dotat cu camera lui. Intr-una din zile, unul din colegi le propune celorlalti doi sa stea cuminti, seara, intr-o camera, fara nici o scama de zgomot, sa fie ca si cum n-ar fi, sa nu umble de colo-colo, sa nu miste nimic. Singura lor misiune era sa asculte eventualele declaratii, cuvinte care se vor auzi in camera lui. Vine seara cu pricina, cei doi se pun pe asteptat, cu tutun si ceva vin la dispozitie, nu fac zarva, vorbesc in soapta, e tacere cit cuprinde.

Din camera amicului se aud neclar ceva cuvinte, risete, o sporovaiala vesela intre un tinar si-o tinara; fond sonor cu zgomote la baie, iar mici partide de ris, pauze, chiar si niste oftaturi mai apasate, tacere. Tacere aproape derutanta pentru cei doi ascultatori, prelungita, pina in momentul cind incep sa se auda strigatele unei voci feminine strigind foarte puternic, foarte convingator si limpede: „Traiasca lupta pentru pace!“, „Onoare muncii!“, „Traiasca 1 Mai muncitoresc!“, „Traiasca 23 August!“, „Traiasca clasa muncitoare!“. Dupa avalansa de lozinci, nici o aplauza, nimic, se mai repeta, doar, citeva din numitele capodopere mobilizatoare, apoi tacere totala. Dupa o vreme, ceva zgomote pe hol, usi deschise-inchise si gata. Urmatoarea zi, cei trei se intilnesc; cel care propusese ciudata auditie nocturna o si explica celor doi, curiosi sa priceapa ce si cum: amanta lui, in cele mai exuberante momente de intimitate, la vremea purpurie a extazului erotic, isi exteriorizeaza senzatiile strigind din toti rarunchii lozincile de care au avut si ei parte.

Ciudatul reflex al femeii in cauza a amintit de comportamentul unui locuitor al Parlamentului. Iata din ce detalii se cuprinde fiinta in cauza, detali