Care este diferenta dintre dans si celelalte arte? Face desprinderea repetata de pamint ca emotia sa fie de o alta natura? Ofera lucrul mai intens cu corpul mai multa libertate inimii? Face absenta cuvintului rostit de dansatorii-actori ca nivelul comunicarii sa fie pe alta scala? Sau poate pur si simplu zeul Apollo si muza Caliope au turnat, au turnat din nou „trei stropi curati de roua“ de data asta in sufletul celor care s-au pornit sa-l invoce pe fiul lor Orfeu intr-un spectacol numit Orfeu sau despre cadere. Sau poate ca starea creata este si rezultatul impletirii dansului cu muzica, imaginea si poezia. Mai intii „lira“ colegului de breasla al lui Orfeu, Sorin Romanescu, se arata surprinzator de articulata si de moderna, strabatind intr-un mod putin obisnuit spatii interioare nu foarte umblate si abordind un ansamblu de tonalitati si sensibilitati meditative si eterice, dar totodata si dramatice. In completare vizuala vin remarcabilele diapozitive proiectate in spectacol, infatisind detalii de strazi vechi iluminate de licariri jucause de soare, acoperisuri, apoi portrete si posturi coregrafice in strinsa legatura cu cele de pe scna. Vava Stefanescu, realizatoarea spectacolului, experimenteaza din nou, cu cuvinte de aceasta data inregistrate, menite sa completeze verbal descrierile despre Orfeu si Euridice: „Fiecare e Orfeu. Orfeu: cine nu-l cunoaste?“. Iar in program se spune: „Fiecare incercam sa recuperam o Euridice a noastra, chiar daca ea este altceva pentru fiecare“.

Pe scena, delicatetea gesturilor, candoarea si sinceritatea cu care oamenii tineri – Ioana Popovici, Andreea Duta, Dan Popa, Eduard Gabia, Silvia Mihai, Valentina de Piante-Niculae – au vibrat participativ si s-au implicat in invocarea lui Orfeu, toate acestea au umplut spatiul cu o emotie rara. Fericirea care stralucea pe fetele dansatorilor si ale spectatorilor parea sa spuna ca