„Lumea tine cu barbatii, mai cu seama cu poetii, si este din instinct contra femeilor care-i acapareaza, mai ales un poet dulce care cinta amorul si-si comunica iubirea cetitorilor. Lumea cetitoare este egoista, ea voieste sa aiba pe poet intreg al ei si al nimanui altuia. Cit timp poetul cinta iubirea si are numai legaturi pasagere, publicul e multumit, caci poetul e intreg al lui, publicul neglijeaza micile infidelitati comise de poet. Indata ce o pasiune mare cuprinde pe poet, pasiune care se resimte in activitatea aceluia, publicul se intereseaza, afla, si este nemilos pentru aceea care-i fura iubirea poetului, care-l ia pentru ea, luindu-l oarecum de la dinsul.

Aceasta este in genere psichologia amorului poetilor.

Asa trebuia sa se explice si cabala in contra Veronicai Micle, relativ la amorul ei cu Eminescu.“ (George Panu, Amintiri din „Junimea“ din Iasi)

Desi putin simpatizat de Eminescu, George Panu a avut, pare-se, cel dintii intuitia unui nefiresc, denaturant amestec al societatii in general, iar al Junimii si al lui Maiorescu in special, in relatiile dintre Eminescu si Veronica Micle. De asemeni, a fost primul care a cautat o explicatie rationala indiscretiei constante – cu atit mai vizibila si mai frapanta in epoca – manifestate intr-o chestiune tinind in fond doar de viata a doi oameni (macar in principiu) liberi sa se iubeasca, sa se urasca, sa isi uneasca destinele si pina la urma, daca asa o vor fi hotarit, sa se desparta.

Ceea ce va urma insa, referitor la cuplul in cauza, va intrece cu mult contrarierile de un bun-simt mic-burghez ale lui G. Panu.

Rind pe rind, fiecare condei memorialistic contemporan cu cei doi isi va apropria relatia lor, glosind pe marginea (in)capacitatii lui Eminescu de a iubi si neezitind sa se pronunte asupra (in)fidelitatii Veronicai Micle. Acestor opinii li se vor adauga apoi nenu