Doina IOANID
Duduca de martipan
Editura Univers, Colectia „Prima Verba“, Bucuresti, 2000, 56 p., f.p.
Un volum de debut, taios si elegant, un titlu cu sugestii gratioase de kitsch belle époque: Duduca de martipan. E vorba, trebuie precizat, despre un debut pe cont propriu, intrucit autoarea, membra fondatoare a cenaclului „Litere“ de la Filologia bucuresteana (condus de Mircea Cartarescu), in prezent asistenta de literatura franceza la Universitatea „Transilvania“ din Brasov, a publicat pina acum in doua volume de grup: Ferestre ’98 si experimentalul 40238 Tescani. Pentru ca tot veni vorba de volumele colective produse dupa 1990 de cenaclurile de la Facultatea de Litere din Bucuresti, tin sa adaug ca in Colectia „Prima Verba“, inaugurata acum doi ani, au mai publicat Ion Manolescu si T.O. Bobe.
Doina Ioanid apartine, nu numai ca virsta ci si ca sensibilitate, ca sound – ca sa nu mai vorbesc de solidaritatile de grup – „directiei“ reprezentate de poetii din antologia Tablou de familie (1995): Svetlana Carstean, T.O. Bobe, Mihai Ignat. S-a spus despre acesti autori ca practica o poetica „minimalista“ sau, mai exact spus, „minimala“. Asa este. Explicatia acestei optiuni artistice tine, as spune, si de un determinism biografic. Toti sint nascuti in jurul lui 1968, apartin, deci, generatiei „decreteilor“, au facut liceul intr-o perioada cenusie, sufocanta si batrinicioasa, si-au aminat intrarea la facultate pentru dupa Revolutie, si-au cristalizat, pina atunci, un „background“ cultural solid, au stiut de la inceput ce vor de la literatura... Estetica lor reprezinta o reactie la vulgatele si poncifele triumfaliste care le-au traumatizat copilaria si adolescenta. Iar aceste virste ale inocentei traite sub clopotul de sticla al regimului national-comunist sint „recuperate“ blind-ironic, refuzind orice emfaza a „marilor teme“. Apoi
