Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Executivul a cedat presiunilor sindicale

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 21 iunie 2000 ·

•Energeticienii au suspendat greva generala •Neoficial, Guvernul a realizat ca sistemul energetic national va fi compromis ca urmare a avariilor semnalate si neremediate

Ieri, la ora 13.30, energeticienii au suspendat greva generala. Potrivit celor declarate de Petru Gorea, liderul sindicatului SINERG din Sucursala de Distributie a Energiei Electrice (SDEE) Iasi, suspendarea grevei generale a fost motivata prin anularea de catre executiv a articolului 21 din Ordonanta de Urgenta 58/2000. Respectiva ordonanta, care a constituit marul discordiei intre executiv si confederatiile sindicale, prevedea anularea sporurilor salariale la 1,2 milioane angajati din peste 130 de societati comerciale cu capital de stat. Anularea articolului 21 din OU 58/2000 implica mentinerea clauzelor contractelor colective de munca negociate cu administratiile pe ramura. Aplicarea OU 58/2000 ar fi condus la semnificative diminuari salariale. Pentru angajatii din ramura de transport si distributie a energiei electrice diminuarea salariala ar fi fost de aproximativ 600.000 de lei, acestia urmand sa primeasca lunar in jur de 2,3 milioane de lei fata de salariul mediu de 2,9 milioane de lei stabilit in baza contractului colectiv de munca. Un alt motiv care a condus la suspendarea grevei generale a fost ideea promovata de executiv privind fondul de salarii. Nivelul alocat al fondului de salarii va fi corelat cu indicii de productivitate a muncii din ramura. "Greva generala a fost deocamdata suspendata. Miscarea revendicativa va fi reluata in cazul in care anularea articolului 21 din OU 58/2000 nu se va mentiona in Monitorul Oficial", a declarat liderul sindical Petru Gorea. Neoficial, surse sindicale au precizat ca realul motiv care a determinat executivul sa anuleze articolul 21 din OU 58/2000 a fost periclitarea sigurantei sistemului energetic national. Situatia s-a datorat ment

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 23 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°