Marea-n decembrie
Străină şi necunoscută
vine un vuiet dinspre inima ei
nici n-am să dorm în noaptea asta -
- îi simt neliniştea-i amuşinez
mirosul -
pe buze sarea gurii
pe pleoape văzul întunecat
îmbrăţişez prezenţa ei de aer
o, nemurito ne-ntrupato
spirit vagant în infinitul
neîndurător
de sine -
Te regăsesc stau în întunecimea-ţi
devastatoare - să mă nasc
ori să renasc
Mare - primeşte-mă
în pântecul matern
ori leapădă-mă fericită
în moartea ta
pe plaja marii tale indiferenţe
Un orizont crepuscular rotund
incizia luminii
o descăpăţânare a pământului de cer
pământ arat şi verde
aur stins
tăcut
la ora cosmică a contemplării -
Şi sus minunea!
ţeasta gânditoare
celesta
proteguind pământul - Lumină din lumină
cum mâinile lăsate pe creştetul copilului
ori ca îmbrăţişarea-a două trupuri
a două firi în armonie cosmică...
Pământul se stingea în negrul
amplei respiraţii
trupul întins împreunării
pe când lumina îl transfigura
grădini de roze în culori
de moarte şi iubire funebrală
La ora cosmică crepusculară
cer şi pământ se-mbrăţişau murind -
Puţină fală răsfăţată
niţel orgoliu măsurând
cât propriu-ţi orgoliu
vorbe de duh rimate
cel mai răsunător
dintre păcate...
Şi vorbe de doi bani
cu vinul ieftin
că ieftină pe lucru de nimic
şi poezia şi melancolia
acestei seri - şi singura
unica revelaţie
şi muză-a noastră
în eternitate - doar Marea
în eternitate -
Singurătate - marea în decembrie
vedenii de seară
