În ultimii treizeci de ani compozitorii români au scris foarte puţină muzică pentru spectacole de balet. De curând însă o tânără compozitoare, Livia Teodorescu-Ciocănea, după o serie de lucrări camerale şi simfonice, s-a îndreptat şi spre acest domeniu, scriind muzica unui balet în trei acte, Roşu şi negru, după binecunoscutul roman cu acelaşi nume al lui Stendhal. Conform declaraţiei compozitoarei, cel care i-a sugerat să scrie muzica acestui balet, fiindu-i totodată un constant sfătuitor, a fost Răsvan Cernat, directorul Operei Naţionale Române şi, totodată, dirijorul orchestrei care a interpretat partitura în spectacol.

Libretul baletului a fost scris tot de compozitoare, care a operat simplificări şi esenţializări necesare economiei unui spectacol. Au fost păstrate însă, doar enunţiativ, unele personaje, cum ar fi domnul Valenod, care nu intervin în nici un fel în desfăşurarea baletului şi a fost introdus un personaj inexistent în roman, existent doar în romanul vieţii lui Henri Beyle-alias Stendhal, şi anume mama eroului principal, Julien Sorel, sub forma fantomei acesteia, personaj care nu se impune nici el în spectacol. În schimb, a fost adăugat un prolog binevenit pentru un spectacol de balet, datorită valenţelor sale plastice, un prolog în care, dintr-o împletire de corpuri se ivesc pe rând, ca dintr-o magmă informă, personajele spectacolului.

Despre valoarea muzicii, în sine, se vor pronunţa desigur cei mai în măsură să o facă, adică muzicologii. Ceea ce poate spune însă un cronicar de balet este că ea e dificilă pentru dans şi că momentele de plastică coregrafică executate fără muzică, pe parcursul primului act, au fost bine venite şi bine gândite plastic de coregragfă, creatoarea spectacolului de balet Roşu şi negru, Alexa Mezincescu.

Primul act, care se încheie cu plecarea lui Julien Sorel din oraşul Verrière şi din braţele doa