Penultimul roman al lui Gabriel Garcia Marquez, Despre dragoste şi alţi demoni, publicat iniţial în 1994, repede tradus în engleză şi difuzat astfel în întreaga lume, este o meditaţie a insului timpurilor noastre pe tema iubirii, disimulată însă într-un epic coborît în universul istoric tulbure şi fascinant deopotrivă al medievalităţii. Ideea lui Marquez, de a scrie despre iubire construind o povestire cu eroi ai unei alte lumi, o lume încărcată de superstiţii şi mistere, de temeri şi exaltări, singurătate şi frenezii comunitare (în planul religios ambele), e strălucită, fiindcă ea funcţionează ca un debuşeu pentru o filozofie care e de fapt acut contemporană. "Demonul iubirii" este năluca şi spaima veacului nostru, chiar dacă personajele lui Marquez se descoperă chinuite şi stăpînite de el cu secole în urmă. Titlul romanului este doar aparent transparent, pentru că deşi anunţă dintru bun început o viziune aparte asupra dragostei, el lansează totodată întrebarea evidentă: care sînt ceilalţi demoni? Înainte de a-i căuta un răspuns, care depinde, evident, de felul în care citim cartea, merită constatată legătura implicită dintre dragoste şi aceşti "alţi demoni". În virtutea acestei legături dezvăluie Marquez, cred eu, o lume romanescă populată de făpturi prigonite de dorinţe mai puternice atît decît putinţa lor de a le rezista, cît şi de a le înţelege. Inşi însinguraţi de vreo nefericire petrecută cîndva în existenţa lor, răvăşiţi de vreo boală trupească ivită ca pedeapsă pentru o "fărădelege" pe care au comis-o, fie încercînd să se cunoască pe sine mai mult decît le era îngăduit, fie încercînd să-i cunoască pe ceilalţi. Despre dragoste şi alţi demoni este, pînă la un punct, o carte despre dramele comunicării, despre apropieri de oameni şi retrageri din lume, amîndouă consumate în numele aceluiaşi sentiment.

Ca atmosferă, romanul intră în categoria Cronici