O convocare aleatorie de personalităţi face medicul Virgil Sorin (nu altul decât traducătorul studiilor lui Karl Leonhard despre Personalităţi accentuate) în recenta sa carte Scriitori români contemporani - Interviuri şi antologii critice, vol. I. Mai nimic nu-i leagă pe Ana Blandiana de Mircea Cărtărescu, pe Şerban Cioculescu de Nicolae Manolescu, pe Fănuş Neagu de Z. Ornea, în afara faptului că ne sunt contemporani şi că figurează în manuale ca nume de referinţă. O parte din interviuri au fost luate mai demult, unele în urmă cu douăzeci de ani, astfel că cititorul tânăr de azi poate afla din carte impresiile lui Fănuş Neagu, din 1980, despre un periplu european, părerile din 1983 ale lui Nicolae Manolescu despre G. Călinescu, preţuit fără echivoc, sau opţiunile poetice ale Anei Blandiana care, în 1984, glosa pe marginea deosebirilor dintre poezia apolinică şi poezia militantă. Mai "actuali" sunt Z. Ornea, intervievat în 1993, şi Mircea Cărtărescu în 1991, când îşi proba talentul de bun evocator al trecutului apropiat şi de impecabil exeget al propriilor cărţi în contextul anilor '80-'90. Pe Nichita Stănescu l-a preţuit pentru performanta sa gândire în felul presocraticilor, însă cărţile de căpătâi i-au fost cele ale lui Dimov şi Frank O'Hara, de acesta din urmă nereuşind să se despartă, ca atitudine artistică. Crescut în interiorul unei generaţii de cenaclişti, Cărtărescu nu ezită să compare "Cenaclul de luni" al lui N. Manolescu cu "Junimea" şi "Sburătorul", un teritoriu liber de comunism, de orice cenzură, un topos al normalităţii, "o adevărată societate civilă" proclamată în submarinul galben al unei realităţi paralele, livreşti, ludice, ironice. Încrezător în dăinuirea studiilor de istorie literară, domeniu în care s-a ilustrat prin cărţi de referinţă, Z. Ornea a prevăzut încă din 1993 că "lumea literară şi cărturărească va reveni la masa de lucru, sătulă