Cu două excepţii, am văzut toate spectacolele puse în scenă de Felix Alexa, de la Pe cheiul de Vest de Koltès, în 1991, la "Casandra" (pentru care a luat şi Premiul UNITER pentru debut), la Vizita bătrînei doamne de Dürrenmatt la "Bulandra", Casa Bernardei Alba de Lorca la Teatrul Naţional din Bucureşti unde a continuat cu Roberta Zucco de Koltès şi Paracliserul lui Marin Sorescu, pînă la Bărbierul din Sevilla făcut la "Ţăndărică", Arta Comediei la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti şi recenta premieră cu Nunta lui Krecinski de A.V. Suhovo-Kobîlin pe scena "Amfiteatru" a Naţionalului bucureştean. Aşa cum se poate observa din această enumerare, repertoriul regizorului Felix Alexa este unul solid, bazat pe texte majore. Şi-a ales cu scrupulozitate colaboratorii, fie debutanţi ca şi el - şi mă gîndesc în primul rînd la scenografii Irina Solomon şi Dragoş Buhagiar de care l-au legat şi alte spectacole importante - fie actori de primă linie valorică: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Damian Crîşmaru, Carmen Stănescu... A avut şi şanse extraordinare. Una dintre ele este întîlnirea cu Peter Brook în 1992, cînd a făcut asistenţă de regie la Impressions de Pelléas, după Debussy, la Teatrul Bouffes du Nord de la Paris. Tot ce i s-a întîmplat artistic lui Felix Alexa pînă acum poate fi pus în primul rînd sub semnul acumulării, al tentaţiei de a se defini şi aşeza în raport cu ceilalţi şi cu universul. Este printre regizorii tineri care a reuşit din prima, fără echivoc, dar am simţit întotdeauna că Felix Alexa are puterea interioară care să-l facă să ştie exact cîtă frumuseţe şi cîtă întristare are fiecare spectacol al său.

Nunta lui Krecinski este poate cea mai împlinită şi mai profundă punere în scenă a sa, în care nimic nu este demonstrativ, în care există rigoare şi nebunie, în care deciziile sînt conţinute şi asumate, în care dispare aerul cuminte şi şcolăresc