Dacă alegătorii ar fi avut puţintică răbdare să vadă că a început şi redresarea economică, n-ar fi depunctat atît de tare PNŢCD-ul la alegerile locale! Mă tem că această justificare a unui partid care a dat doi premieri într-o legislatură, acceptînd în final soluţia unui independent, nu-i convinge nici pe cei mai devotaţi susţinători ai săi.

Crizele din acest partid, luptele de succesiune prevestind apariţia unor noi grupări rivale, imobilismul conducerii sale care transformă PNŢCD-ul într-un partid de Bucureşti, toate acestea n-ar fi adus voturi nici măcar unui partid care s-ar fi putut lăuda că a gestionat prosperitatea.

Partidul d-lor Diaconescu şi Opriş a avut şi în coaliţie şi în CDR un complex de autoritate nesusţinut de un lider de talia lui Corneliu Coposu, cel care a creat acest complex, fără a le lăsa urmaşilor săi şi instrucţiunile de întrebuinţare. De altfel, autoritarismul lui Corneliu Coposu, care avea sens, pînă la un punct, cîtă vreme Convenţia se afla în opoziţie, a căpătat un cert iz dictatorial după cîştigarea alegerilor, cînd PNŢCD a continuat să se comporte ca şi cum în Convenţie ar fi existat două categorii de partide. O categorie, reprezentată numai de PNŢCD, iar o a doua în care intrau de-a valma ceilalţi membri ai Convenţiei.

Strategia din opoziţie a lui Corneliu Coposu, strategie de tip are balta peşte a împins două partide, PL 93 şi PAC, să iasă din Convenţie, fără a primejdui scorul obţinut de CDR în alegeri. Continuarea acestei politici, după victoria din '96, a scos la iveală, cum era şi firesc, că de fapt balta are peştii număraţi, iar aceştia au început să refuze hegemonia PNŢCD.

Alegerile locale au dovedit că sigla CDR nu mai ajunge pentru a cîştiga voturi şi că sperietoarea ieşirii din Convenţie, pe care se bizuiau ţărăniştii, nu mai funcţionează. Chiar apare serios o întrebare - ce e de preferat: pa