In urma rezultatelor alegerilor locale, Partidul Romania Mare a devenit cea de a treia forta politica din municipiul Iasi. Cu toate acestea, pentru ca partenerii sai se numesc PDSR si ApR, PRM se afla in tabara celor care vor forma opozitia viitorului Consiliu Municipal.
"Partidul Democratiei Sociale din Romania a fost singura formatiune care ne-a oferit lucruri ce ne-au convenit. Nu este vorba deloc de ceea ce se numeste o alianta politica bazata pe ideologie, pentru ca pe plan local nici nu sunt atat de importante doctrinele. Conteaza mai mult ceea ce faci pentru oamenii pe care ii reprezinti", a explicat Constantin Neculau, consilier municipal PRM.
Fostul candidat la Primaria Iasi a declarat ca lucrurile au stat mult mai bine pe vremea cand PDSR se afla la putere. "Pana in 1996, fostul Consiliu Judetean a demarat o serie de initiative, pe care actuala administratie le-a abandonat. Dau ca exemplu doar inceperea lucrarilor la Aeroportul international Iasi si pentru reabilitarea cladirii Filarmonicii. Vechiul CJ avea in componenta sa mai multi profesionisti. Pe cand, ceea ce s-a intamplat in ultimul timp vadeste doar dorinta unora de a-si umple buzunarele. Consilierii n-au avut nici o legatura cu ceea ce inseamna conducerea unui judet. In fata unei asemenea evidente, nu este de mirare ca am ales solutia colaborarii cu PDSR", a spus Neculau.
In ceea ce priveste viitorul Consiliu Municipal, peremistul nu vede cu ochi buni varianta care se vehiculeaza cu Gheorghe Popa (Partidul Moldovenilor) si Vasile Dumitriu (Alianta pentru Romania) in fotoliul de viceprimari, pe care o considera mult prea slaba. In opinia lui Neculau, in timp ce primarul unui oras ca Iasul trebuie sa fie o persoana reprezentativa, viceprimarii sunt obligati sa asigure partea tehnica a administratiei publice locale. Or, desi Neculau are o parere foarte buna despre omul Popa pe