Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu inteleg care este motivatia celor pusi sa conduca destinele Sanatatii"

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 23 iunie 2000 ·

•Afirma liderul sindicatului Sanitas, Viorel Tanase

"Facand o retrospectiva a evenimentelor din sistemul sanitar iesean, pot sa afirm ca am avut parte, in ulrimele 15 luni, de situatii destul de tensionate, parte din ele presandu-ne si in momentul de fata, datorita indiferentei si chiar a incopem tentei, as putea spune, de care au dat dovada ce-i in masura a le rezolva. Nu pot sa inteleg care este motivatia celor pusi sa conduca destinele Sanatatii de a tergiversa aplicarea unor legi ce privesc interesele sistemului sanitar, mai ales ca aceste leusesc atat de greu sa treaca de Parlament. Dupa parerea mea, situatiile tesionate au fost generate de patru situatii. In primul rand, nu a fost respectat contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara. apoi, nu au fost respectate normativele de personal. In al treile arand, sistemul de salarizare nu afost respectat conform Legii 154/1998 si a Ordonantei de Guvern privind salarizarea persoanlului din sistemul sanitar. O alta problema a fost sistarea acordarii sporurilor de conditii grele.

Sindicatul Sanitas a intreprins, la nivel local si national, toate demersurile - discutarea cu cei din conducerea Directiei de Sanatate Publica, Casei Nationale de Asigurari Sociale de Sanatate, discutii in Comisia de dialog Social, discutii cu reprezentantii Gucernului si ai Ministerului Sanatatii, greve de avertisment, mitinguri, marsuri, greva generala si chiar greva foamei - pentru a evita ajungerea in situatia actuala, dezastruoasa, in care se afla sistemul sanitar.

Analizand toate acestea in Biroul Executiv al sindicatului Sanitas am observat ca episodul miscarilor sindicale de anul trecut se repeta si anul acesta pentru exact aceleasi motive: garantarea locurilor de munca, aparitia Legii exercitarii profesiei de asistent medical, conditiile grele de munca ale personalului medical din spitale.

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 24 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 50 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°