Daca ar trebui sa trag o concluzie rapida dupa alegeri, una singura mi-ar veni in minte: absenteismul foarte ridicat lanseaza un semnal ingrijorator pentru legitimitatea celor alesi. In consecinta, trebuie sa reflectam putin asupra unei grave disfunctii – nici mai mult nici mai putin – a democratiei parlamentare.
Totusi, sensul acestei disfunctii nu poate fi dezvaluit de analiza politologica (care adopta ca atare efemerul electoral). Este necesara o privire fenomenologica asupra conditiilor potentiale ale disfunctiei. Pornind de la ea, intrebarea la care trebuie sa raspundem suna astfel: de ce, dupa zece ani de la caderea comunismului (si dupa pseudoalegerile lui), poporul – caruia i s-a spus in nenumarate rinduri ca adevarata democratie se exprima in libera alegere dintre mai multe partide politice cu programe diferite – sau majoritatea populatiei cu drept de vot refuza, prin absenteism, jocul politic propus?
Cu exceptia citorva orase unde miza a fost polarizata de problemele locale – etnice sau nu (Tirgu Mures, Cluj) – in rest, judetele sau municipiile au fost scena unor lupte nationale. Or, in perspectiva unui atare orizont, fie ca e vorba de locuitorii satelor, ai comunelor sau ai marilor orase, oamenii nu mai proiecteaza nici o speranta in diversele programe propuse de diferitele partide politice.
Falimentul bancilor si al fondurilor de investitii, rezultatele privatizarilor mai mult decit indoielnice, procedurile judiciare declansate impotriva unui fost sef de stat sau traficul de tigari care-l vizeaza indeaproape pe actualul sef al statului arata cu claritate ca, indiferent care ar fi partidul sau coalitia de partide aflata la putere, exercitiul insusi al puterii se confunda mult prea des cu o metoda de imbogatire rapida pe spezele binelui public (Common Wealth). Mai rau, in experienta fiecarui cetatean, practicile institutional
