Inca un optzecist muzeificat, fie si temporar. In programul expozitional al Departamentului de Arta Contemporana (condus de Ruxandra Balaci) al Muzeului de Arta al Romaniei, s-a facut loc inca unui reprezentant al Generatiei ’80: Gheorghe Rasovszky, a carei personala este deschisa in Salile Kretzulescu in perioada 15 iunie-27 iulie 2000.

Opera lui Rasovszky infatiseaza o varietate inepuizabila si totodata o remarcabila coerenta interioara. Artistul stapineste si practica o pluralitate de limbaje, cultivindu-le succesiv ori simultan cu placere nedisimulata: fotografie, obiect, asamblaj, instalatie, pictura, grafica, mixaje tehnice. Eclectismul sau, postmodern, mizeaza pe fertilizari reciproce, fara a ocoli specificitati ca puseuri de libera miscare intre traditie si formule „alternative“.

Resorturile si imagistica citadina hranesc de mult creatia acestui autor (ceea ce nu inseamna inchiderea altor orizonturi, si poate vom fi martorii, intr-un viitor nu prea indepartat, spiritualizarii unor altfel de locuri). Scenografia ca ocupatie remunerata, lucrul in televiziune au accentuat propensiunea catre coexistenta limbajelor, catre imaginea-fragment asociata muzicii (de la febra punk incoace) si textului, ducind la structuri dense si ritmuri alerte proprii, sa spunem, videoclipului. Suvoiul acesta de informatie artistica se deplaseaza intr-o albie sapata de un mecanism al creatiei, marcat de amintiri suprarealiste si dadaiste. Asa incit determinante sint semnalele vizuale si sonore extrase din cotidian, in mirabila lor intilnire, adesea intimplatoare, cu cele venind din profunzimile vietii psihice. Pe de alta parte, ca artist contemporan, cu „simturile“ culturale in alerta, Rasovszky nu lasa totul in seama hazardului; strategia fragmentului este prin urmare una asumata, veghea ironica se implica in comentariul parodic al automatismelor de expresie vizuala