In Bucuresti, turul II al localelor 2000 a fost, dincolo de confruntarea a doua oferte de administrare, o confruntare a celor doua mari directii de comunicare politica: una linistitoare, paternalista, predominant emotionala, menita sa-i aminteasca bucuresteanului, asemeni unui fiu ratacitor, in ce parte poate regasi confortul, siguranta, protectia; cealalta, dimpotriva, „isteata“, solicitanta, predominant rationala, cu intentia de a-l smulge pe bucurestean din apatia acumulata-n ultimii ani in raport cu problemele politicii si ale administratiei „macro“.

Remarcam in episoadele trecute eroarea unor voiosi analisti de a fi dibuit un anume stil occidental de campanie tocmai la candidatul taranistilor, C.C. Chirita. E cazul sa-i indrumam, fie si post factum, inspre acea campanie care a aproximat cel mai bine profesionismul occidental, si anume cea a lui Sorin Oprescu, candidatul PDSR.

Panouri cu portret simplu, in atitudine calda, proteguitoare. Oarecum asprul personaj a lucrat intens ca sa-si „umanizeze fata“: de la o campanie la alta si-a ingustat ochelarii, pentru ca apoi, in turul doi, sa renunte complet la ei, spre a-si ameliora astfel eye contact-ul! Slogan simplu, curat, fara trucuri: ca sa-nteleaga si cel mai grabit automobilist ca trebuie sa voteze „Sorin Oprescu pentru primar general“. Poza opresciana e usor asimetrica, si chiar descentrata spre dreapta, ba chiar descendenta de pe umarul drept pe cel sting; dar nu fiindca asa i s-a nazarit vreunui designer „creativ“ (uf, Chirito!), ci cu o anumita noima de transmis subconstientului electoral: pe el te poti baza, pe experienta lui poti conta, iar usoara lui oboseala satisfacuta este a unuia care salveaza vieti, care izbaveste destine. Nu din lipsa de memorabilitate a numelui, s-a recurs la o porecla: Doctorul. In triburile primitive, Tamaduitorul este marele sef spiritual, calauza, omul provid