Andrei BODIU
Studii pe viata si pe moarte, Editura Paralela 45, Colectia „80“, Seria „Poezie“, Pitesti, 2000, 98 p., f.p.
Ma suna Gheorghe Craciun sa ma roage sa vorbesc la tirg despre Solo de tamburina a lui Marius Oprea sau despre Studii pe viata si pe moarte a lui Andrei Bodiu, amindoi prietenii mei. Pentru ca despre Marius scrisesem deja un fel de recenzie in Observator cultural, il aleg pe Andrei. Inainte sa primesc cartea, gasesc deja un text despre ea, semnat de chiar Gheorghe Craciun, redactorul ei, in chiar numarul despre Tirgul de Carte al Observatorului. Primesc, in sfirsit, volumul si, primul lucru, ma uit la fotografia aleasa de Andrei, dintre alte variante, asa cum preciza Craciun, pentru coperta cartii lui: o fotografie stearsa, inexpresiva, „anti-reclama“, daca pot spune asa. Ma uit si peste ce scrie Nicolae Manolescu pe coperta a patra: „Caligrafii postmoderniste sint poeziile lui Andrei Bodiu“, spune criticul. Rasfoiesc cartea, apoi o iau din nou de la capat.
Citesc despre un „pilpiit discontinuu“, despre sinucigasi („Vasile zice ca se sinucide/saptamina asta“), despre o mita decapitata de o masina in viteza, despre fiinte cu chip de mort sau de hirtie, despre niste tineri care vor sa se „care“ („«Am ramas putini majoritatea/se cara» a zis Serpente si-a/ sorbit lung dintr-o bere“), despre unii care „s-au saturat“, despre „tineretea ca moartea“, despre studenta Alina „care n-are chef de poeti“ („Ea pur si simplu nu are chef“) si pe care „literatura o enerveaza“, despre „parada de vioiciune“ a celorlalti, despre o „nebuloasa tandra“. Dau peste o poezie care se numeste Eu cu Mihai Ignat discutind despre Thomas Wolfe in anticariat. Dar nu spune nimic despre asta, adica despre ce au discutat ei acolo legat de Thomas Wolfe pe care eu tocmai il reciteam.
„Chipul meu e dispus sa dispara“, spune poetul. Spune Andr
