E incitant, desigur, titlul insemnarilor mele. Asa e! Aceasta pentru ca numele la care fac trimitere aici este, mai ales in urbea noastra, de certa notorietate. Apoi, nota de... altcum pe care o sugereaza titlul acesta, vine - nu-i asa? - si din aceea ca naste chiar din start - fie si la modul dubitativ-parelnic - impresia unei scadente, daca nu cumva a unei mocnite (si amanate) rafuieli. Sau - mai contabiliceste spus - reglari de conturi! Veti vedea, stimati cititori, ca in doze atent dramuite va fi vorba si despre asa ceva. Voi avea, insa, grija (oho, ce mai grija!) sa nu dau in nici un fel satisfactie "amicilor" cazand cumva in extrema aceea ridicol-paguboasa a cautarii nodului in papura. Dar nici nu voi menaja susceptibilitatile in schimbul meschinei comoditati a bunelor relatii. Chiar daca e vorba despre relatiile cu binecunoscutul senator Solcanu! Imi dau seama (chestiune de psihologie elementara) ca, trecand peste aceste propozitii introductive, privirea va si aluneca repede in josul paginii pentru a afla grabnic care-i chestiunea... Randurile de fata se vor a fi, de fapt, o scrisoare la vedere (ziceti-i deschisa, dar mie locutiunea nu-mi place). E o scrisoare care apare, ce-i drept, tardiv dar - in ceea ce ma priveste - este absolut oportuna. Iata ca era sa uit sa spun ceva foarte necesar: relatiile mele cu Partidul Democratiei Sociale din Romania si, prin acesta, cu dumneavoastra, domnule Solcanu, se pare ca nu mai au in ultima vreme vioiciunea de alta data! Ne-am mai vazut de cateva ori, am schimbat unele amabilitati (de circumstanta!) si, atat! De aceea, am socotit ca acum e momentul potrivit sa scriu aceste randuri. O fac din cel putin doua ratiuni. Prima: daca tac inseamna ca volens-nolens consimt (quid tacit consentit!), acceptand ("inghitind") deci, ceea ce unii (doar unii!) au scris sau, uneori, au latrat impotriva dumneavoastra, domnule Solcanu