Cel de Sus nu se mai liniştea: "Ce-mi văd ochii? Jupînul Moisei, drăguţul, se odihneşte încă în pat!" Cu cîrja lui groasă înţepă de cîteva ori aşternutul. "Scoală, pierde-vară, trîntore, trezeşte-te! Faci degeaba umbră pămîntului. Te-am ghicit. Eu îl bănuiam pe afară, în arşiţă, pe cînd boierul ducea porcii la jir." Blagoslovit cu atîtea titluri, altele decît ieri, băiatul - cam goluţ - sări din pat şi dădu să sărute mîna asediatorului. Larma se umflă, dar după cîteva ceasuri, se sparse deodată. Moise apăru pe puntea lunecoasă. Călătorise într-un dulap şi acum alerga de la un prelat la altul, cerşind iertare. "Băgaţi tot ce aveţi în fundul corăbiei. Cala e deschisă", cuvînta el gîfîind. Dar nu avea dreptate. Aşa declarau cîţiva pasageri spînzuraţi de grilajul de fier. O rujă din Bîrsana îl apostrofă cu glas de miere: "Deschide, Moisei, drăguţule, că ne apucă iarna prin gheţăria voastră!" M-a remarcat între strigători şi s-a apropiat. Vaierul se potoli. "Aţi venit pe la noi? Bine aţi venit! Vă place? Poarta e deschisă, intraţi, copii!" Apoi continuă mai încet ca pentru sine însuşi: "E posibil. S-ar putea să aveţi dreptate. Lacătul ăsta e cam şubred. Închizi, deschizi şi pînă la urmă rămîi tot încuiat."

În sala festivă a municipiului totul părea ca o ogradă răvăşită după un cutremur. Foarte mulţi şcolari, mari şi mici. Un individ cu părul roşu creţ şi o pereche de favoriţi lipiţi pe lîngă cele două urechi se plimba ca şi mine, făcînd să răsune podelele de lemn de cireş. Brusc se opri sub candelabrul tip CC. Descoperise nişte corişti pe care îi fugări melodios: "Repede, puişori, în aulă." La masă, se aplecă spre mine şi depuse în orificiul meu din stînga un solfegiu din care n-am înţeles nimic. De ce atîta prevenţie? Vecinul din dreapta, la desert, îmi dădu cu nişte mîini jilave o monedă de argint şi îmi propuse să jucăm amîndoi 'cimilitura', ultimul strigă