A venit rîndul publicului bucureştean să se bucure de filmul lui Pedro Almodovar, Totul despre mama mea (multipremiat, considerat, din America pînă în Franţa şi în Italia "cel mai bun film străin" al anului 1999). Al 13-lea titlu al încă tînărului maestru spaniol Almodovar (n.1951) s-a dovedit cel mai norocos; publicul - fascinat de "cinema-ul sentimental" al lui Almodovar - a plîns şi a rîs la acest film exuberant, despre misterul supravieţuirii... Lumea lui Almodovar, plină de tristeţe dar şi de alegreţe, e o lume exotică, viu colorată, cu travestiţi, cu prostituate, cu feluriţi dependenţi şi felurite dependenţe, o lume bolnavă, dezaxată, deochiată, dar care degajă o umanitate profundă, o generozitate infinită, o toleranţă, o libertate, o bucurie de a trăi - copleşitoare. Semnificativ e faptul că un asemenea film, doldora de lucruri "neortodoxe", a fost premiat, la Cannes, şi de Juriul ecumenic ! (cu motivaţia: " Personajul Manuelei iradiază acea energie a iubirii, care te ajută să regăseşti forţa de a trăi...")

Filmul - dedicat unor Betty Davis, Gena Rowlands, Romy Schneider - e jucat de o echipă de actriţe extraordinare : Marisa Paredes (actriţa fetiş a lui Almodovar, în rolul Huma Rojo), Cecilia Roth (Manuela), Penelope Cruz (sora Rosa), Antonia San Juan (Agrado). Dintr-o poveste barocă, de un telenovelism flamboaiant (Manuela !), Almodovar izbuteşte un film de mare rafinament, în care viaţa şi arta parcă se întrepătrund, se condiţionează, se confundă... Specialiştii i-au găsit un nume acestui amestec de melodramă veselă şi de comedie tristă : almodramă.

Iată, pentru cititorii României literare, primele pagini ale unei almodrame care trebuie neapărat văzută: Totul despre mama mea. (E.V.)

0 - Spital. Interior. Ziuă.

A. Sală de reanimare. Nu se aude decît sunetul unui monitor, un fluierat intermitent şi zgomotul