Unul dintre lucrurile care fac publicitatea suportabilă este calitatea ei de a fi un eveniment anunţat. La radio sau la televizor, în afişajul stradal, în presa scrisă sau chiar în fluturaşele care ne sînt înmînate pe stradă, de către necunoscuţi zîmbitori, reclama este la ea acasă, previzibilă şi legitimă ca o nevastă. Îi consacrăm un anumit spaţiu şi, implicit, un anumit timp din existenţa noastră, cu bună ştiinţă. Dar între discursul publicitar şi cel al realităţii, există întotdeauna un hiatus, un punct de hotar ca acela care separă viaţa de ficţiune sau visul de starea de veghe. Este focul de avertisment care ne atrage atenţia că ordinea lucrurilor din lumea noastră urmează să fie eludată pentru cîteva momente şi reaşezată (după alte principii şi în scopuri comerciale) de către un subiect extern. Prin urmare, mergi pe stradă cu siguranţa că deşi panourile imense rămase din campania electorală îl mai înfăţişează încă pe dl Sorin Oprescu drept soarta implacabilă a Bucureştiului - realitatea e, totuşi, alta. Dar te afli complet fără apărare în faţa domnului sau domnişoarei care te opresc politicos din traiectoria ta citadină pentru a-ţi solicita participarea, pentru doar un minut, la efectuarea unui sondaj. Ţi-este foarte cald şi foarte clar că, la 40 de grade Celsius, termometrele retardate ale oraşului nu îţi spun adevărul, dar ai buna credinţă de a-ţi închipui că domnul sau domnişoara mai sus-amintiţi sînt sinceri cel puţin la o asemenea temperatură. Aşa că, din fraternitate şi politeţe, spui da. Răspunzi conştiincios la toate întrebările despre domeniul profesional şi salariu, despre cît de mulţumit eşti de şef şi de tot,

despre cît de mult munceşti şi aşa mai departe. Cînd crezi că interogatoriul a luat sfîrşit şi că ţi-ai făcut datoria, te pregăteşti să pleci, dar îţi dai seama brusc că întrebările au căpătat dintr-o dată altă nuanţă, că s-au tra