Cartea intră, dar nu iese La parterul Bibliotecii Naţionale a României, primul lucru care îţi atrage atenţia este mulţimea de anunţuri. Toate tipărite la calculator, pe pagini A4, cu litere mai mari sau mai mici, în funcţie de spaţiu. Un fel de anunţo-manie, cum spune şi Victoria Stoian, redactor aici. Cele mai interesante anunţuri sînt la etajul doi. Primul, pe hol: "Staţionarea pe hol este strict interzisă", de parcă cei care intră aici nu au de făcut decît un singur lucru, să citească, fără să se poată bucura de o clădire de altfel frumoasă. Al doilea anunţ, pe uşa de la biroul secretarei directorului - "Actele se primesc la semnat de pe o zi pe alta". Victoria Stoian este bibliotecară de treizeci de ani. La Biblioteca Naţională nu este decît de cîteva luni, cînd a venit pentru un salariu cu 400.000 mai mare, chiar dacă "a scăzut în grad". A fost şefă de promoţie la terminarea facultăţii şi a terminat cu 10, ceea ce ar fi putut-o ajuta, spune ea, să obţină un post mult mai bun din punct de vedere financiar. "Mi-a plăcut însă biblioteca pentru că este o teribilă sursă de informare, poţi să pipăi o carte, să-ţi rezolvi o ignoranţă". Pînă acum, a fost la Biblioteca Centrală Universitară (B.C.U.), una cu un public mult mai precis decît Naţionala. "Acolo, cererile de lectură sînt mai bine conturate şi te ajută atunci cînd faci selecţia de cărţi achiziţionate pentru bibliotecă. Aici, publicul este heterogen. Pensionari, studenţi, şomeri, ingineri... Aici vine pensionara şi îţi cere Sandra Brown şi trebuie să ai. Trebuie să iei de toate, pentru a nu dezavantaja vreo categorie de cititor". Este, într-un fel, vocaţia exhaustivă a Bibliotecii Naţionale, spre deosebire, de exemplu, de B.C.U. sau Biblioteca Academiei, care sînt specializate, cum afirmă Dan Ercianu, directorul bibliotecii. Singura bibliotecă din ţară care are prin lege dreptul de depozit legal, Naţiona