De zece ani, depănăm în bezna confuziei un gînd care ne obsedează: cum să asigurăm securitatea socială? A fost, însă, ignorat continuu răspunsul cel mai firesc: prin securitate economică. Sistem greu de realizat într-o societate ca a noastră, dominată de o viziune idilică despre economie, muncă, reformă. Nu-s deloc puţini cei ce-şi închipuie reforma ca pe un tren pe care îl aşteptăm în gară, să ne aducă bunăstare pentru toţi cetăţenii ţării, de la copii la bătrîni. În egală măsură. Un astfel de vis nu-i decît rodul unei imaginaţii de tip populist. O iluzie, ce nu are cum să capete contururi reale. Reforma nu vine de nicăieri. Trebuie s-o înfăptuim aici, prin transformări care să încurajeze şi să stimuleze competiţia în muncă, libera iniţiativă, asumarea riscului. Şi să descurajeze chiulul, delăsarea, înşelăciunile. Sigur, oamenii au nevoie de case confortabile în care să locuiască, de hrană îndestulătoare, de un standard de viaţă ridicat. Dar toate aceste lucruri, care să le confere securitate socială şi securitate economică, nu pot să cadă din cer. Ele trebuie să fie înfăptuite pe pămînt. Pentru asta, statul însuşi trebuie să-şi schimbe comportamentul faţă de cetăţenii lui. Să aibă grijă de ei într-un stil nou, propriu statului modern şi nu celui paternalist sau dictatorial, fără să-i sufoce, fără să-i dădăcească şi, mai cu seamă, fără să-i colectivizeze. Fiindcă nu-i nici drept, nici posibil să primească la fel cel ce are nevoie de protecţie socială şi cel care, prin munca, iniţiativa şi riscul lui, asigură banii necesari protecţiei sociale. Tot aşa cum nici întreprinzătorii nu pot primi la fel. Numai competiţia poate să decidă cît primeşte fiecare, prin "jocul" pieţei. Dacă noi n-am ajuns încă la bunăstarea visată, asta se întîmplă pentru că o bună parte din economie continuă să întoarcă spatele pieţei. Această ignoranţă o plătim scump. Munca şi-a pierdut s