Dupa ce a incercat, fara succes, sa cumpere complexul, Gheorghe Caruz a decis inchiderea acestuia. 250 de salariati isi pot pierde locurile de munca. Circa 100 dintre acestia au protestat, ieri, la Prefectura Georghe Caruz, administratorul SC "Caruz Braila Import-Export", a decis, ieri, sa renunte la activitatea prestata in complexul de porci inchiriat de la SC "Comsuin" SA - societate aflata in lichidare judiciara - dupa ce a incercat, fara succes, de mai multe ori sa cumpere, la licitatie, complexul. "Inchid pentru ca cei care trebuie sa vinda nu arata ca, intr-adevar, doresc acest lucru. Nu mai vreau improvizatii. Nu pot sa cheltui sume uriase cu reparatia complexului, iar acesta sa fie al altuia. Am oferit 2,38 miliarde lei pe acesta - dublu fata de pretul cu care s-au vindut complexuri de aceeasi capacitate si chiar intr-o stare mai buna decit cel de la «Comsuin», dar degeaba. Am participat la vreo 4 licitatii, dar vad ca nu au nevoie de banii acestia. N-am fost sustinut de nimeni, desi am solicitat sprijin si de la Prefectura - si fostului, si actualului prefect. Daca pe nimeni nu intereseaza soarta acestui complex si a celor circa 250 de salariati care lucreaza acolo, eu nu mai pot sa fac nimic. Imi pare rau pentru oameni, stiu ca sint si care au 3-4 copii acasa, dar nu am ce face", ne-a declarat, ieri, Gheorghe Caruz. Firma patronului brailean are un efectiv de circa 60.000 de capete porcine in complexul inchiriat de la "Comsuin". El a precizat ca, desi a participat la toate licitatiile de pina acum si a fost singurul ofertant, lichidatorul - Vasilica Dutu - si principalii creditori ai "Comsuin" nu au acceptat pretul oferit de acesta. Ultima licitatie, care trebuia sa aiba loc ieri, nu s-a mai tinut. "Am luat decizia sa inchid complexul, pentru ca acolo, ca sa se poata lucra la iarna, trebuiau facute reparatii capitale - la cazane, acoperis - trebuie puse gea